Ajutoarele lui Moş Nicolae, sprijin pentru familii nevoiaşe

Ajutoarele lui Moș Nicolae au ajutat la finalizarea unor locuințe pentru mai multe familii nevoiașe. 

Un grup de 13 angajaţi ai unei companii din Oradea au dat o mână de ajutor la finalizarea unor locuinţe pentru familii aflate în dificultate, atât pentru a marca Ziua Internaţională a Voluntariatului, 5 decembrie, cât şi sărbătoarea de Moş Nicolae, scrie Agerpres. 

"Darul de Sfântul Nicolae pe care cei de la compania Sykes din Oradea l-a făcut familiilor mai puţin norocoase a fost o zi de voluntariat la locuinţele acestora. Ei s-au transformat în ajutoarele lui Moş Nicolae, având şi ţinuta corespunzătoare, purtând căciuliţe roşii, fiind plini de energie şi de voie bună. Timp de o zi au lucrat la finisajele interioare a patru apartamente din cadrul proiectului "Locuinţe pentru un viitor sigur"", se arată într-un comunicat al Asociaţiei 'Casă Dragă Casă'.

Muncă, divertisment și o faptă bună

Potrivit directorului de programe al asociaţiei, Emil Popa, cei 13 voluntari s-au încălzit, sâmbătă dis-de-dimineaţă, cu o cană de ceai şi s-au pus pe treabă. S-au distrat, au muncit şi s-au bucurat împreună de ajutorul pe care l-au putut oferi unor familii care aşteaptă de o viaţă să aibă o locuinţă sigură şi sănătoasă.

"Pentru noi, acţiunile de voluntariat prin intermediul companiei la care lucrăm sunt un prilej pentru a ne bucura împreună făcând fapte bune. În ciuda frigului de afară, bucuria colegilor mei a fost molipsitoare. Aş vrea să le mulţumesc pentru că au răspuns în număr mare chemării de a ajuta persoane în dificultate şi este o plăcere să fim de fiecare dată foarte bine primiţi de cei de la organizaţia 'Casa Dragă Casă'", a declarat Loredana Simion, voluntar.

Proiectul "Locuinţe pentru un viitor sigur", destinat pentru 30 de familii care n-ar fi putut altfel obţine o locuinţă decentă, dar sigură, se va finaliza anul viitor. În cadrul acestui proiect au lucrat peste 2.000 de voluntari de toate vârstele atât din ţară, cât şi din străinătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel