Aida, trei miliarde, trei spectacole. Cât plăteşte Opera din Cluj pe un sacou, în vreme de criză

opera cluj
opera cluj

Artiştii Operei Române din Cluj vor declanşa, luni, grevă generală. Ei cer demiterea directorului Raeş Trifan,  pe care îl acuză de management defectuos, de abuz în funcţie şi risipa banului public. Conform artiştilor revoltaţi, managementul defectuos s-a concretizat prin încălcarea Legii 130, prin tergiversarea semnării unui Contract Colectiv de Muncă, dar şi prin degradarea condiţiilor de muncă. Astfel, frigul din sălile de repetiţii, vestiare, scenă, birouri, creează grave probleme tuturor angajaţilor. Sindicaliştii îl mai acuză pe directorul Rareş Trifan de risipa de bani publici, care au ajuns cu precădere la unii colaboratori externi).

Deşi ONRC are personal calificat, croitori, tâmplari etc. directorul general Trifan a preferat să cumpere sacouri bărbăteşti la preţuri enorme din magazine foarte scumpe, iar mobila, în loc să fie construită la Atelierele Operei, să o cumpere de la unul dintre cele mai scumpe magazine de mobilă din Cluj. Sindicaliştii au declarat Mediafax că un sacou cumpărat de la o astfel de firmă de lux a costat 12 milioane de lei vechi, aşa încât, opera Tosca, în care s-au investit, în anul 2008, aproximativ trei miliarde de lei, a fost reprezentată în decursul anilor, de trei ori, adică s-au dat pentru fiecare seară de spectacol câte un miliard de lei, mai spun sindicaliştii.  Culmea cheltuielilor “de criză”: directorul general Rareş Trifan l-a plătit pe ...regizorul Rareş Trifan cu aproximativ 7.000 euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel