Agerpres, un nou trofeu la Târgul Gaudeamus

Agenția Națională de Presă AGERPRES a câștigat pentru a douăsprezecea oară și pentru a cincea oară consecutiv Trofeul la secțiunea Agenții de presă acordat de organizatorii Târgului Internațional Gaudeamus - Carte de învățătură.

Premiul a fost înmânat de Vladimir Epstein, director timp de două decenii al târgului, la festivitatea desfășurată cu acest prilej duminică la Romexpo.

De la instituirea Trofeelor Gaudeamus, în 1997, AGERPRES a câștigat premiul la secțiunea Agenții de presă în 1999, 2000, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2012 și 2013, 2014.

Trofeele Gaudeamus, acordate prin Votul Publicului, au revenit, în ordine, editurilor: Humanitas, RAO și Nemira, în timp ce Editura RAO a câștigat premiul pentru "Cea mai râvnită carte a târgului", stabilit tot prin Votul Publicului, volumul "Biblia pierdută" de Igor Bergler.

[citeste si]

La Trofeele Presei, pe secțiunile publicații, radio, TV, online și agenții de presă, trofeele au fost acordate astfel: la secțiunea publicații — cotidianul "Adevărul"; radio — Gold FM; la TV — postul Pro TV, în timp ce la agenții de presă premiul a revenit Agenției Naționale de Presă AGERPRES (pe baza monitorizării Rador).

Premiul de Excelență a fost acordat Editurii Cartier, pentru abnegația cu care, alături de alte edituri basarabene, ține sus steagul piețelor de carte din România și Republica Moldova, iar Premiul Educația — Academiei de Studii Economice din București.

Premiul pentru traducere "Antoaneta Ralian", acordat pentru traducere dintr-o limbă străină în limba română, a revenit lui George Volceanov, pentru traducerea din limba engleză a romanelor "Ochii doamnei mele" și "Moartea la Deptford" de Anthony Burgess — Editura Humanitas Fiction; premiul acordat unei traduceri din română într-o limbă străină a revenit Ruxandrei Cesereanu pentru proiectul "Moods & Women&Man& Once Again Moods. An Anthology of Conteporary Romanian Erotic Poetry", publicat la Editura Tracus Arte.

Totodată, Premiul Miss Lectura a revenit Emanuelei Ivan.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy