Agenda 2030. Bilanţul preşedinţiei României

Uniunea Europeană
Uniunea Europeană

Astăzi a avut loc cea de-a 7-a şi ultima şedinţă a Grupului de lucru pentru Agenda 2030 din cadrul preşedinţiei României la Consiliul UE, prezidat în ultimele luni de Csilla Lorincz, şef de birou al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. 

În perioada în care România a deţinut preşedinţia Consiliului UE, au fost obţinute progrese importante în ceea ce priveşte implementarea Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă la nivel european. 

Adoptarea Concluziilor Consiliului UE "Către o Europă tot mai sustenabilă până în 2030" a fost una dintre cele mai importante realizări din această perioadă. Cele 27 de articole reafirmă angajamentul Uniunii Europene pentru Agenda 2030 şi schiţează un cadru prin care poate fi implementată. Concluziile Consiliului UE vor fi incluse şi în discuţiile ce vor sta la baza Agendei strategice a Comisiei Europene, care va ghida politicile publice pentru următorii ani.

"România şi-a îndeplinit cu brio obiectivele privind Agenda 2030"



"România şi-a îndeplinit cu brio obiectivele privind Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă în perioada preşedinţiei la Consiliul UE. Am obţinut, într-un timp record, consensul statelor membre pentru adoptarea setului de Concluzii care are potenţialul să modeleze policiticile Uniunii Europene până în 2030. În acelaşi timp, am promovat cu succes parteneriatele pentru dezvoltare durabilă prin conferinţa internaţională din 16 aprilie la care au participat aproximativ 300 de persoane din peste 40 de state.", a declarat Laszlo Borbely.

În cadrul întâlnirilor din ultimele luni s-a lucrat şi la pregătirea poziţiei Uniunii Europene pentru Forumul Politic de Nivel Înalt pentru Dezvoltare Durabilă al ONU. Totodată, o componentă importantă a fost reprezentată de consolidarea relaţiilor instituţionale cu celelalte grupuri de lucru din cadrul Consiliului UE. De asemenea, au fost invitaţi pentru a-şi expune viziunea în cadrul şedinţelor reprezentanţi ai unor structuri UE, cum ar fi Comitetul Regiunilor, dar şi ai unor asociaţii de tineret.

"Am încercat în perioada preşedinţiei să popularizăm Agenda 2030 şi la nivelul celorlalte grupuri de lucru. Dezvoltarea sustenabilă este o temă transdisciplinară, iar pentru implementarea cu succes a Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă avem nevoie de implicarea tuturor factorilor interesaţi.", a afirmat Csilla Lorincz.

Grupul de lucru pentru Agenda 2030 a fost înfiinţat în 2017 cu scopul de a coordona implementarea Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă la nivelul Uniunii Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel