Agenția Europeană a Medicamentului: "Sediul din Amsterdam nu este optim"

Comisia Europeana
Comisia Europeana

 Şeful Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) a declarat luni că sediul temporar din Amsterdam, folosit în timp ce este construită facilitatea permanentă, ''nu este optim'', dar este cel mai bun posibil în condiţiile date, transmite Reuters. 

Guido Rasi a explicat că EMA nu are altă opţiune decât să accepte sediul temporar din Amsterdam, al cărui spaţiu este la jumătate faţă de cel din Londra, deoarece se grăbeşte să se mute înaintea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, în martie 2019. 

Relocarea fizică a Agenţiei Europene a Medicamentului spre noua ţară gazdă este cea mai mare provocare cu care s-a confruntat vreodată EMA de la înfiinţarea sa, a afirmat Rasi. 

Într-o declaraţie separată, Ministerul Sănătăţii din Olanda a preciza că EMA va ocupa clădirea Spark din vestul Amsterdamului în 2019, înaintea finalizării noii clădiri care va găzdui din 2020 sediul EMA în partea de sud a oraşului olandez. 

Desemnare în septembrie 

Până în 30 septembrie, Comisia Europeană (CE) a evaluat diferitele oferte pentru EMA, iar în 20 noiembrie oraşul olandez Amsterdam a fost desemnat pentru a găzdui sediul Agenţiei Europene a Medicamentului. Printre oraşele care au concurat pentru sediul EMA s-au aflat Varşovia, Bucureşti sau Sofia, dar principalele candidate au fost Milano, Amsterdam, Copenhaga şi Bratislava. 

Agenţia Europeană a Medicamentului are 890 de angajaţi şi sediul central la Londra din 1995. 

Pe lângă sutele de locuri de muncă bine plătite, EMA atrage anual aproximativ 36.000 de experţi la reuniunile sale, o adevărată mană cerească pentru hoteluri. Şi, mai important, Agenţia care aprobă şi monitorizează siguranţa medicamentelor din Uniunea Europeană (UE) poate fi un magnet pentru viitoarele investiţii în sectoarele farmaceutic şi al biotehnologiei, relateaza Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel