Aeroporturi București. Românii, trafic record

Foto: national.ro
Foto: national.ro

Cele două aeroporturi ale Capitalei au consemnat anul trecut un număr record de pasageri, respectiv 12,84 milioane, cu 16,8% mai mulţi decât în 2016, depăşind astfel media europeană. 


Potrivit datelor Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), dezvoltarea traficului aerian de pasageri s-a manifestat şi printr-o creştere a mişcărilor de aeronave, pe cele două aeroporturi - Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu - înregistrându-se, în 2017, un număr de 130.000 de aterizări şi decolări, în creştere cu 7,7% raportat la anul precedent. 

'Rezultatele pe care le-am obţinut în anul 2017, atât din punct de vedere al creşterii traficului aerian, cât şi din punct de vedere al îmbunătăţirii parametrilor financiari ai CNAB, sunt efectele directe ale noii abordări manageriale, orientate către atragerea de noi companii aeriene, extinderea numărului de rute operate de la Bucureşti, creşterea frecvenţelor de operare pe rutele existente şi, nu în ultimul rând, către optimizarea calităţii şi siguranţei infrastructurii aeroportuare', a precizat directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Bogdan Mîndrescu. 

De altfel, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (Otopeni) a fost clasat de către Airports Council International - Europe în top 5 european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în primele zece luni ale anului trecut, a informat, pe 8 decembrie 2017, CNAB, într-un comunicat. Conform clasamentului publicat, la categoria aeroporturilor cu 10-25 milioane de pasageri pe an, Aeroportul Henri Coandă, care a avut o creştere de 16,7% a traficului aerian, a ocupat locul cinci, surclasând aeroporturi precum Lisabona, Berlin, Bruxelles, Atena, Milano, Praga sau Budapesta. 

Venituri uriașe

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în anul 2017, venituri totale de 1,08 miliarde lei, cu 8,3% mai mult faţă de 2016, şi un profit brut de 389,7 milioane lei, cu 45% mai mult faţă de anul precedent. 

Dintre obiectivele pe care le-a atins în 2017, CNAB menţionează realizarea unuia dintre proiectele de importanţă majoră pentru reabilitarea infrastructurii Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, lucrările de întreţinere şi reparaţii totalizând 67.228 metri pătraţi, din care 39.483 metri pătraţi la structura rutieră a pistei de decolare/aterizare nr. 1 şi alţi 27.745 metri pătraţi la platforme şi la căile de rulare a avioanelor 

De asemenea, s-au implementat fluidizarea fluxurilor de pasageri la sosiri şi plecări, optimizarea controlului de securitate al pasagerilor şi bagajelor de mână, precum şi extinderea la două benzi a fluxului auto de ieşire din aeroport. 

În plus, o misiune a Comisiei Europene a verificat măsurile luate la nivel aeroportuar pentru protecţia şi securitatea, atât a pasagerilor, cât şi a operaţiunilor aeroportuare, constatând că Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti respectă standardele europene în domeniul securităţii aviaţiei civile şi că măsurile aplicate la nivelul aeroportului sunt în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare. 

În acest context, CNAB a primit confirmarea că respectă standardele europene de siguranţă în domeniul aviaţiei, în conformitate cu cele mai recente norme ale Uniunii Europene,certificarea acordată companiei autorizând Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti să opereze în siguranţă, fără restricţii, inclusiv aeronave de tip long - courrier, care pot realiza zboruri transatlantice, scrie Agerpres.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel