Aeroport Internațional Sibiu. Siguranța pasagerilor, precizări din partea conducerii

Aeroport Sibiu
Aeroport Sibiu

Conducerea Aeroportului Internaţional Sibiu transmite, cu privire la incidentul de securitate petrecut în luna martie, că asigură pasagerii şi companiile aeriene că standardele de securitate sunt pe deplin respectate pe aeroportul din Sibiu şi nu există niciun motiv temeinic de îngrijorare.

Potrivit comunicatului relatat de Agerpres, cele două persoane care au pătruns în incinta aeroportului au escaladat gardul de protecţie, în apropierea remizei de pompieri, la aproximativ o jumătate de kilometru de zonele destinate pasagerilor sau aeronavelor, însă au fost oprite şi identificate conform procedurilor de securitate, înainte ca acestea să acceseze zonele sensibile mai sus menţionate, dovedind faptul că sistemul de securitate funcţionează eficient şi conform standardelor.

S-a acționat conform procedurilor

„Incidentul a fost raportat deîndată, aşa cum cer procedurile în vigoare, Poliţiei Transporturi (care a luat măsurile legale) şi Autorităţii Aeronautice Civile Române", se arată în comunicatul reprezentanţilor aeroportului sibian.

Potrivit sursei citate, perimetrul total care face obiectul măsurilor generale de securitate este de aproximativ 193 hectare (1.930.000 mp), fiind protejat cu un gard cu o lungime de aproximativ 9,4 km şi înălţime de 2,5 m, prevăzut cu sârmă ghimpată. Gardul are drept rol separarea fizică dintre zonele publice şi cele destinate operaţiunilor aeriene, fiind un prim element de limitare a accesului persoanelor neautorizate.

Nu s-a periclitat securitatea pasagerilor

Acest perimetru este supravegheat prin intermediul unui sistem închis de televiziune, la care se adaugă posturi fixe şi mobile de pază şi patrule. La intrarea neautorizată în acest perimetru se declanşează automat procedurile de răspuns şi alarmare şi personalul specializat intervine conform unor protocoale de securitate stricte. Trecerea neautorizată de acest gard nu pune în mod direct în pericol securitatea aeronavelor, platformelor de zbor sau pasagerilor, se arată în comunicat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel