Adrian Vasile (CSM Bucureşti) - Rostov are multă calitate, dar suntem pregătiţi

Antrenorul echipei de handbal feminin CSM Bucureşti, Adrian Vasile, a declarat, joi seara, că Rostov pe Don, adversara din partida de vineri din Liga Campionilor, are foarte multă calitate, dar a precizat că formaţia sa este pregătită şi are o energie bună după victoria din primul meci cu gruparea daneză Team Esbjerg.

"Mâine mi-ar plăcea să funcţioneze şi atacul, şi apărarea foarte bine. Este o partidă echilibrată şi trebuie să facem ambele faze foarte bine. Când întâlneşti o echipă precum Rostov nu poţi să mizezi doar pe o anumită fază. Fără o fază de apărare bună e greu să câştigi. Avem o energie bună după victoria din Danemarca, aşa că pot spune că suntem pregătiţi pentru Rostov. Este o echipă foarte puternică, e finalista Ligii Campionilor, are în componenţă jucătoare din naţionala Rusiei, medaliate chiar şi la Jocurile Olimpice de mai multe ori. Deci este foarte multă calitate şi experienţă în rândul lor. La nivelul ăsta există o mână de antrenori care se învârt în jurul echipelor de calitate şi fiecare are atât de multe informaţii despre celălalt încât cu greu pot apărea secrete. În general cei buni sunt cei care fac bine lucrurile simple. Poate fi un avantaj faptul că fetele mă cunosc de atât de mult timp, dar în acelaşi timp nu este o garanţie acest lucru dacă fiecare dintre noi nu ne facem treaba bine", a spus tehnicianul la finalul antrenamentului susţinut la Sala Polivalentă din Capitală.

Adrian Vasile susţine că Ambros Martin, actualul antrenor al formaţiei Rostov pe Don şi fost selecţioner al naţionalei României, este unul dintre cei mai de succes tehnicieni din istoria handbalului feminin. "Este stilul lui Ambros Martin de a gândi sistemul defensiv, cu toate specificităţile stilului spaniol, dar şi cu un detaliu care aparţine şcolii ruseşti, mă refer la apărătorii laterali. Deci să spunem că este 80% un stil spaniol cu 20% stil rusesc, deci este un pic diferit faţă de Gyor când era Ambros Martin acolo. Dar cu siguranţă Ambros Martin este un antrenor foarte bun, probabil cel mai cel mai de succes antrenor din istoria handbalului feminin", a menţionat el.

Cristina Neagu nu este încă refăcută în totalitate şi nu va putea evolua în meciul cu Rostov pe Don. "Cristina Neagu nu este refăcută complet, este în faza finală a recuperării, iar o intrare prematură în teren ar fi prea periculoasă şi în niciun caz nu vrem asta. E greu de zis când va reveni, nu pot să spun dacă va fi o săptămână sau dacă vor fi trei, chiar e greu de spus. Cert e că este în partea finală a recuperării, au fost câteva piedici şi tocmai de aceea întârzie revenirea ei. Aceste lucruri trebuie calibrate foarte bine în acest moment, iar atunci când va intra să nu mai aibă probleme care să o dea înapoi", a adăugat Vasile.

Nora Mork, jucătoare care a fost operată la ligamentul genunchiului drept după accidentarea suferită în Supercupa României de la sfârşitul lunii august, a urmărit, joi, din tribună antrenamentul formaţiei bucureştene. "Nora Mork e acum alături de noi pentru prima dată după operaţie şi ne bucură să o vedem din nou. Dar de acum încolo o vom vedea în fiecare zi la antrenament, iar acest lucru este un atu. Nu sunt doctor să spun dacă mai sunt nouă luni, şase luni sau patru luni până când va reveni pe teren, tot ce contează este ca fiecare dintre jucătoare să contribuie cu ceva. Din păcate ea nu mai poate contribui cu ce făcea în teren, dar cu siguranţă va contribui din punct de vedere moral, prin personalitatea şi felul ei de a fi", a mai afirmat Adrian Vasile.

Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti întâlneşte, vineri, de la ora 20:30, în Sala Polivalentă din Capitală, formaţia rusă Rostov pe Don, într-o partidă contând pentru etapa a 2-a a Grupei B a Ligii Campionilor.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel