Adrian Severin, decizie ÎCCJ. Lovitura dată de magistrați

Adrian Severin
Adrian Severin

ÎCCJ a luat o decizie cu privire la contestația depusă de fostul europarlamentar Adrian Severin, în care acesta solicita anularea condamnării de patru ani închisoare primită în 2016, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, contestaţia depusă de fostul europarlamentar Adrian Severin, în care acesta solicita anularea condamnării de patru ani închisoare primită în 2016, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

"Respinge, ca inadmisibilă, cererea de repunere în termenul de declarare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat Severin Adrian. Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat Severin Adrian împotriva deciziei penale nr. 187 din 16 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2675/1/2016. Definitivă", se arată în decizia instanţei supreme.

Altă cerere respinsă de ÎCCJ

Anterior, ICCJ a respins şi cererea lui Adrian Severin de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a unui articol din Codul de procedură penală, care limitează la 30 de zile termenul de introducere a unei contestaţii în anulare, însă această decizie nu este definitivă.

Pe 28 februarie 2018, Adrian Severin a fost eliberat condiţionat din penitenciar, după ce a executat efectiv un an şi trei luni din pedeapsa de patru ani primită pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.

Severin a fost acuzat de DNA că, în perioada decembrie 2010 - martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnalişti de la publicaţia britanică "The Sunday Times", care efectuau o investigaţie sub acoperire, de a-i plăti 100.000 euro anual în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, şi votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care aceştia pretindeau că o susţin, pe de altă parte.

"La suma menţionată se adăuga şi suma de 4.000 de euro pe zi pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente. În contextul discuţiilor din perioada ianuarie - martie 2011, Adrian Severin le-a pretins celor două persoane, potrivit înţelegerii, suma de 12.000 euro, lăsându-le să creadă că are influenţă asupra a doi deputaţi din Comisia juridică, a raportorului Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din legislativul european, precum şi asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul intereselor clienţilor companiei pe care cei doi susţineau că o reprezintă", arătau procurorii.

Ce spune DNA despre suma încasată

Potrivit DNA, în vederea încasării sumei de 12.000 euro, Adrian Severin a emis o factură pe care a trimis-o pe mail uneia dintre cele două persoane.

Trei europarlamentari - Adrian Severin, slovenul Zoran Thaler şi austriacul Ernst Strasser - ar fi acceptat "să-şi vândă serviciile" unor jurnalişti ai ziarului "The Sunday Times", care pretindeau că se ocupă cu acţiuni de lobby. Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul "ajutorului" pentru adoptarea unor amendamente.

Conform anchetatorilor, Adrian Severin a depus amendamentul prin intermediul unui coleg, iar întrebat de unul dintre jurnalişti dacă a fost uşor să-l convingă pe acesta, el a răspuns că până la un anumit punct i-a fost greu, dar în cele din urmă a acceptat ideea, "însă a fost o adevărată muncă".

Eurodeputatul sloven şi cel austriac au demisionat din Parlamentul European, renunţând astfel la imunitatea parlamentară, în schimb Adrian Severin a refuzat, susţinând că este vorba de "o înscenare pusă la cale de persoane care au acţionat ca agenţi provocatori şi cu o motivaţie politică".

Vezi și: Scandal la Realitatea TV după scenele de la ÎCCJ: "Nu vă e rușine? Cum să iau bani?"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel