Adormirea Maicii Domnului 15 august. Părintele Marțiș: ”Ce trebuie să facem”. Moment pentru un mare pas

Andrei Itu / 13 aug 2019 / 13:52
Pr. Ovidiu Ciprian Marțiș
Descriere foto: Pr. Ovidiu Ciprian Marțiș

Părintele Ovidiu-Ciprian Marțiș a vorbit pentru DC News despre cum ar trebui să petrecem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august 2019 și zilele libere din această mini-vacanță.

'Dumnezeu are cunoștiință de fiecare fir de iarbă și de fiecare suflet care viețuiește pe acest pământ. Lui Dumnezeu îi pasă de toți oamenii. Îndemnul din noaptea de Înviere este divin: ''Veniți de luați lumină!'', momentul când lumina este trimisă către popor, către credincioși. Aceasta se dă individual, de la preot către fiecare credincios care o dă mai departe până la ultimul creștin din biserică. Însă, nu vorbim despre o lumină precum cea de la bec, care dintr-o dată luminează toată încăperea, ci merge din lumânare în lumânare, de la suflet către suflet. Aceasta înseamnă că Lui Dumnezeu îi pasă de fiecare om în parte. Din păcate, nouă nu ne pasă de Dumnezeu. Dar, Lui îi pasă de toți. Îi pasă și de cei care sunt în afara bisericii și se află într-o adormire sufletească. Încă îi așteaptă să se întoarcă, stă cu brațele deschise precum vedem pe cruce de 2.000 de ani. Maica Domnului plânge pentru cei care sunt în biserică, în nevoi, încercări sau boli, dar, mai ales, plânge pentru cei din afara bisericii pentru care mijlocește să le dea gând bun și inimă curată.' a spus Pr. Ovidiu-Ciprian Marțiș.

Secularizarea ne face nesimțitori

 

'Din păcate, lumea tot mai secularizată în care trăim ne distrage atenția, făcându-ne nesimțitori. Repercusiunea secularizării este indiferentismul religios, care nu ne face deloc bine, nici celor care ne aflăm în interiorul bisericii, nici celor din afara bisericii. Mesajul pozitiv pentru cititorii DC News este că astăzi putem să fim mai buni decât ieri și mâine mai buni decât astăzi. De asemenea, ușile bisericii nu s-au închis și nu se vor închide niciodată. Veșnicia din potirul prin care primim bucuria mântuirii prin Sfânta Împărtășanie nu se termină niciodată. Este hrana pentru tot poporul, atât pentru cei care frecventează biserică, cât și pentru cei din afara bisericii. În această perioadă a postului Adormirii Maicii Domnului este loc de meditație. Pentru cei din interior îi îndemn să fie mai buni, mai puternici în faptă pentru că puterea exemplului poate să strângă rândurile bisericii și să îi aducă pe oameni la mântuire, dar și pentru cei din afară care încă nu au gustat din dulceața și frumusețea rânduielii bisericești. Aceștia pot să se gândească încă o dată să facă pasul către o viață cu Dumnezeu, prin biserică.'' a conchis Pr. Ovidiu-Ciprian Marțiș de la Biserica Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Florești, Cluj.