Adolescentul care a intrat cu maşina pe trotuar şi a omorât două femei la Medgidia a fost reţinut de poliţişti

Interventie politie
Interventie politie

Adolescentul în vârstă de 16 ani, care a produs un accident rutier la Medgidia din care au rezultat doi morţi, după ce a pătruns cu maşina pe trotuar, a fost reţinut de poliţişti şi va fi prezentat instanţei, sâmbătă, cu propunere de arestare preventivă pentru ucidere din culpă, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului.

"Urmare a accidentului rutier din data de 12 iulie, produs pe strada Fundătura Viilor din municipiul Medgidia, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Medgidia l-au reţinut pe conducătorul auto, în vârstă de 16 ani, pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore (...). În cursul zilei de astăzi (sâmbătă - n.r.), minorul va fi prezentat Judecătoriei Medgidia cu propunere de arestare preventivă", a precizat IPJ Constanţa.

Două femei au murit şi două persoane au fost rănite, printre care un copil, după ce un adolescent de 16 ani a pătruns vineri seară cu maşina pe care o conducea pe un trotuar la Medgidia, intrând într-un grup de persoane.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, două dintre victime, găsite la locul producerii accidentului rutier în stop cardio-respirator, au murit la Spitalul Medgidia, iar alte două, o femeie şi un copil, sunt în stare stabilă din punct de vedere medical şi au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă.

Adolescentul care a produs tragedia a fugit de la locul accidentului, fiind prins în scurt timp de poliţişti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel