Adolescentul care a atacat un senator islamofob donează banii victimelor din Christchurch

Un adolescent australian care a spart un ou pe capul unui senator al extremei drepte care făcuse afirmaţii islamofobe a anunţat că a donat zeci de mii de euro, donaţii primite pentru apărarea sa, victimelor masacrului asupra unor moschei din oraşul neozeelandez Christchurch, informează miercuri AFP.

William Connolly a devenit subiect de ştiri pe primele pagini ale presei internaţionale după ce l-a înfruntat pe senatorul Fraser Anning. Politicianul controversat, care între timp şi-a pierdut locul în Parlamentul australian, afirmase că atacurile asupra moscheilor la 15 martie, în urma cărora 51 de oameni au fost împuşcaţi de un suprematist alb, au fost cauzate de imigraţia musulmană în Noua Zeelandă.

Două pagini deschise pentru finanţare participativă pentru "a cumpăra alte ouă" şi a acoperi cheltuielile în justiţie ale lui William Connolly, pe atunci la vârsta de 17 ani, au adunat rapid mii de dolari.

William Connoly a scris pe Instagram, marţi seara, că a decis să "doneze toate fondurile pentru a contribui la alinarea victimelor masacrului". "Aceşti bani nu-mi aparţin", a notat el. "În sfârşit!!! După o birocraţie enormă, 99.922,36 de dolari australieni (62.000 de euro) au fost transferaţi astăzi Fundaţiei Christchurch şi Susţinerii victimelor", a adăugat el, explicând că a fost apărat gratuit de un cabinet de avocaţi.

Tânărul a primit în aprilie un avertisment din partea poliţiei.

Vezi și: Noua Zeelandă: Atacatorul de la Christchurch, inculpat pentru terorism

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel