Potrivit sursei citate, pe locul actualului parc al Tineretului, care a fost inaugurat în 1974, exista, la începutul secolului XX, groapa de gunoi Valea Plângerii, o mlaștină acoperită cu felurite mizerii, prin care mișunau nevoiașii mahalalelor, care-și duceau traiul printre gunoaiele de lângă cimitirul Bellu.
În această zonă mizeră, autoritățile vremii au decis, în 1933, să o transforme într-una de nerecunoscut pentru acea vreme, respectiv într-o stațiune modernă de schi. Așa că au netezit mormanele de gunoaie din Valea Plângerii și au amenajat trei pârtii, una pentru începători, una pentru grupa de perfecționare, și una pentru săniuță. Apoi s-au ocupat de iluminatul nocturn al pistelor de schi și au lăsat zăpada să desăvârșească opera, astfel încât Bucureștiul a devenit un obiectiv turistic de excepție.
Stațiunile de pe Valea Prahovei au fost abandonate de bucureștenii fără dare de mână, profitând de stațiunea de schi de lângă cimitirul Bellu, costurile fiind doar călătoria cu tramvaiul. Relatările vremii arătau că nu era nicio diferență între faimoasele stațiuni de schi austriece și cea din București.
Ilustrațiunea română din 19 ianuarie 1938 relata experiența unui reporter trimis să „investigheze" fenomenul turistic de la Cocioc. Acesta a surprins nu doar atmosfera tipică unei adevărate stațiuni montane, ci și farmecul locurilor care urmau să devină peste câteva zeci de ani cartierul Berceni:
„Aici se află, strânse laolaltă de mâna năstrușnică a destinului, cimitire, sanatorii, cârciumi vestite, saloane de dans, gropi de gunoi, terenuri elegante pentru sport și clădiri moderne. E aproape chintesența unui oraș, cu toate durerile și bucuriile sale!", relata reporterul în publicația amintită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
