Acţiunile London Stock Exchange la un nivel record după anunţarea negocierilor privind achiziţionarea Refinitiv

Acţiunile London Stock Exchange Group Plc (LSE) - operatorul Bursei din Londra - au crescut luni cu peste 14%, ajungând la un nivel record, după anunţarea negocierilor privind achiziţionarea furnizorului de informaţii financiare Refinitiv Holdings (fosta divizie 'Financial and Risk' a grupului Thomson Reuters), pentru 27 de miliarde de dolari, inclusiv datoria, transmite Reuters.

Propusa tranzacţie, care va transforma LSE într-un jucător global în domeniul informaţiilor financiare şi va extinde activităţile companiei, vine la mai puţin de un an după ce fondul de investiţii Blackstone a achiziţionat o participaţie majoritară în Refinitiv de la Thomson Reuters, evaluând la acel moment compania la 20 de miliarde de dolari, inclusiv datoria.

Luni dimineaţa, acţiunile LSE înregistrau un avans de 14%, la 6.476 penny, după ce, la deschiderea şedinţei bursiere, ajunseseră la nivelul record de 6,508 penny. Propusa tranzacţie dintre London Stock Exchange şi Refinitiv va fi îndelung verificată de autorităţile antitrust, înainte de a fi aprobată, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

LSE a anunţat că va finanţa tranzacţia prin emiterea de noi acţiuni, astfel încât actualii investitori ai Refinitiv vor deţine aproximativ 37% din entitatea combinată şi mai puţin de 30% din drepturile de vot. Thomson Reuters, compania mamă a Reuters News, deţine în prezent 45% din Refinitiv.

Dacă tranzacţia se va finaliza, va deţine o participaţie de 15% în LSE. La finalul anului trecut, datoria Refinitiv se ridica la 12,2 miliarde de dolari. Tranzacţia ar extinde semnificativ divizia de informaţii financiare a LSE şi va reduce dependenţa sa de veniturile mai volatile din tranzacţionare. LSE are o capitalizare bursieră de aproximativ 19,3 miliarde de lire sterline (23,9 miliarde de dolari) şi datorii nete de un miliard de lire sterline. Refinitiv, cu sediul în Londra, furnizează informaţii financiare către mai mult de 40.000 de clienţi din peste 190 de ţări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel