ACCIDENT MUREȘ între un microbuz de transport persoane și un autoturism. Răniți grav

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Un accident s-a produs, duminică seara, între un microbuz de transport persoane și un autoturism. 

Patru persoane au fost rănite. Microbuzul transporta nouă persoane. 

"Duminică seara a avut loc o coliziune între un microbuz de transport persoane şi un autoturism, pe strada Mihai Viteazul din Sighişoara. Deocamdată se fac cercetări cu privire la cauza producerii accidentului. Din primele date se pare că ar fi vorba despre patru persoane rănite, cărora li se acordă îngrijiri medicale, respectiv conducătorul autoturismului şi alte trei persoane din microbuz", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, Emanuela Rugină, potrivit Agerpres. 

Reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, maior Cristian Virag, a precizat că în microbuz se aflau nouă persoane, iar în urma evenimentului au rezultat trei răniţi mai grav (în cod galben) şi unul rănit uşor (cod verde), care urmează să fie transportaţi la Centrul de Primiri Urgenţe de la Spitalul din Sighişoara.

Potrivit sursei citate, la accident intervine Detaşamentul Sighişoara al ISU Mureş cu o autospecială de descarcerare, una cu apă şi spumă şi cu opt subofiţeri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel