Accident mortal. Un pieton a fost spulberat în timp ce încerca să traverseze neregulamentar

Imagine ilustrativă
Imagine ilustrativă

Un bărbat în vârstă de 68 ani, din localitatea Nisiporeşti, a fost accidentat mortal, marţi seara, în timp ce încerca să traverseze neregulamentar drumul european E85, a declarat, miercuri, presei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, agentul şef adjunct Robert Costan.

La volanul autoturismului se afla o femeie de 50 de ani, din Iaşi, care a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

"În urma cercetărilor efectuate a reieşit faptul că o femeie, de 50 de ani, din Iaşi a condus un autoturism pe DN 2 - E85, din direcţia Suceava spre Roman, iar în localitatea Boteşti, a surprins şi accidentat un bărbat, de 68 de ani, din Nisiporeşti, care s-ar fi angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis şi fără să se asigure. În urma impactului, pietonul a suferit leziuni care au condus la decesul acestuia", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel