Accident GRAV în zona Băilești, Dolj. 9 victime implicate, 2 copii sunt resuscitați de medicii SMURD - UPDATE

Un accident grav s-a produs în județul Dolj, în apropierea localității Băilești, conform România TV.

UPDATE

Două persoane au murit şi alte şapte au fost rănite în urma unui accident rutier produs, luni, pe un drum judeţean din judeţul Dolj, dintre localităţile Galiciuica şi Băileşti, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj. Accidentul s-a produs după ce un autoturism ar fi efectuat o depăşire neregulamentară, în condiţii de vizibilitate redusă. În accident au fost implicate două autoturisme.

'Din primele date se pare că unul dintre autoturisme s-ar fi angajat într-o depăşire neregulamentară, în condiţii de vizibilitate redusă. În urma accidentului a rezultat decesul a două persoane, alte şapte persoane fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale şi investigaţii de specialitate', a precizat sursa citată. Printre persoanele transportate la spital la Băileşti sunt şi doi copii. La accident au intervenit mai multe echipaje de pompieri şi de la Ambulanţă, potrivit Agerpres.

Știrea inițială 

La fața locului s-au deplasat mai multe ambulanțe SMURD. Doi copii au fost găsiți inconștienți după producerea accidentului, iar medicii îi resuscitează în aceste momente. Celelalte victime au fost transportate la Spitalul din Băilești. În acest moment, nu se cunosc cauzele producerii tragicului accident, potrivit primelor informații.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel