Accident grav în Argeş. O maşină a căzut în râpă

Un autoturism care circula pe DN 7 a căzut într-o râpă, duminică, în zona localităţii argeşene Cotmeana, şoferul fiind găsit conştient în maşină.

'Din primele informaţii, un bărbat de 60 de ani din Craiova, care conducea un autoturism pe DN 7, din direcţia Piteşti către Vâlcea, în localitatea Cotmeana, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a părăsit partea carosabila şi a căzut într-o râpă', a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la locul accidentului au intervenit două ambulanţe SMURD, un echipaj de descarcerare şi o autospecială cu apă şi spumă. Şoferul rănit, care prezenta un traumatism cranio-facial şi dureri de coloană lombară, a primit îngrijiri de la echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă. Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier. Circulaţia între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea nu a fost blocată, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel