Accident DN7, Balota. Mașină intrată pe contrasens. Bilanțul: patru victime

Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut luni dimineaţa pe Valea Oltului, în localitatea Balota.

Incidentul a avut loc după ce șoferul autoturismului, în care răniți se aflau, a adormit la volan şi a intrat pe contrasens, lovind frontal o altă maşină, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. 

Pe contrasenc, în curbă

"PE DN7, la kilometrul 223+400 metri, în localitatea Balota, a avut loc un accident rutier pe fondul oboselii la volan. Şoferul unui autoturism Passat care se deplasa spre Sibiu, pe fondul oboselii, a adormit la volan, iar maşina a pătruns pe sensul opus de mers, într-o curbă, lovind frontal un autoturism marca Mitsubishi", conform sursei citate. 

În urma accidentului, şoferul care a adormit la volan, în vârstă de 34 de ani, precum şi alte trei persoane din maşina pe care acesta o conducea au fost rănite.

Traficul se desfășoară normal

Coliziunea între cele două autovehicule a avut loc la ora 5.00, traficul rutier fiind blocat timp de câteva zeci de minute pentru intervenţia echipajelor medicale şi de poliţie.

În prezent, în zonă, circulaţia rutieră se desfăşoară normal, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel