Accident cumplit! Douăzeci de morţi şi 30 de răniţi

În urma accidentului, douăzeci de persoane au murit și treizeci sunt rănite

Douăzeci de mineri au murit şi alţi 30 au fost răniţi  în nordul Chinei, după ce frânele vehiculului care îi transporta sub pământ au cedat, potrivit agenţiei de ştiri Xinhua, preluată de AFP.

Agenţia de ştiri a precizat că 15 mineri au murit la faţa locului, iar alţi cinci au decedat ca urmare a rănilor. Potrivit sursei citate, starea de sănătate a celor 30 de răniţi este stabilă. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţa în Mongolia Interioară, în regiunea Xilingol. Pentru moment nu au fost oferite alte detalii. O investigaţie a fost deschisă.

Accidentele miniere sunt dese în China, în pofida eforturilor de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă în minele de cărbune şi de închidere a minelor ilegale. În luna octombrie, 21 de muncitori de la o mină de cărbune din provincia Shandong, din estul Chinei, au murit, blocaţi în subteran după prăbuşirea de pietre.

Potrivit administraţiei chineze pentru siguranţa minelor de cărbune, 375 de persoane au murit în astfel de accidente în 2017, în scădere cu 28,7% faţă de anul precedent.

Vezi și: Dieta cu lămâie și mușețel. Slăbești sănătos și îți detoxifici organismul

PSD alegere președinte: "Să demonstreze că îşi merită locul"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel