Academia Română s-a îmbogățit cu noi membri

15 ianuarie - Ziua Culturii Naționale. Ioan-Aurel Pop: Eminescu, naţiunea şi cultura - ca valori identitare - ne-au construit destinul de fiinţă colectivă foto: @AcademiaRomana.RomanianAcademy - Fb
15 ianuarie - Ziua Culturii Naționale. Ioan-Aurel Pop: Eminescu, naţiunea şi cultura - ca valori identitare - ne-au construit destinul de fiinţă colectivă foto: @AcademiaRomana.RomanianAcademy - Fb

Academia Română anunță că în sesiunea Adunării Generale de vineri, 27 septembrie 2019, au fost aleşi, prin vot secret, noi membri ai celui mai înalt for de știință și cultură din România.

Astfel, sociologul Cătălin Zamfir a fost ales drept membru titular în cadrul Secţiei de ştiinţe economice, juridice şi sociologie, iar oenologul Valeriu V. Cotea a fost desemnat membru corespondent al Secţiei de ştiinte agricole şi silvice.

În cadrul aceleiași întruniri de vineri au fost aleși patru membri de onoare:

- Radu Ciuceanu la Secţia de ştiinţe istorice şi arheologie

- Nicolae Noica la Secţia de ştiinţe tehnice

- Radu Rey la Secţia de ştiinţe agricole şi silvice

- Stöcker Horst (Germania) la Secţia de ştiinţe fizice.

Depre Nicolae Noica a vorbit Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române: ”Profesorul şi inginerul Nicolae Noica este – prin ceea ce cercetează şi scrie şi prin felul cum investighează şi publică – un învăţător al neamului, un stimulator al virtuţilor acestui popor. Face acest lucru deplin conştient că „va da seamă de ale sale câte scrie” şi o face urmărind mereu criteriul adevărului.

Academia Română, cel mai înalt for de știință și de cultură din țara noastră, a fost fondată pe 1 aprilie 1866, sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită la 1 august 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879 Academia Română.

Rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii și literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice.

Prin statutul său, Academia Română poate avea un număr maxim de 181 membri titulari și corespondenți și 135 membri de onoare, din care cel mult 40 din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel