EXCLUSIV  Acad. Ionescu-Târgoviște: Pâine feliată asezonată cu chimicale

paine
paine

Academicianul Constantin Ionescu-Târgovişte vorbește despre ingredientele din pâine, la DC News în cadrul emisiunii „Academia de Sănătate", realizată de către prof. dr. Irinel Popescu, președinte al Academiei de Științe Medicale.

Acad. Ionescu-Târgoviște afirmă: „Pâinea necesită drojdia de bere, care presupune un proces de fermentație. O pâine care nu trece prin aluatul respectiv obținut nu este o pâine foarte sănătoasă. Nu știu în ce măsură, n-am testat, pâinile care se fac feliate și sunt distribuite, uneori aduse din străinătate, culmea, nu știu câtă valoare biologică mai au ele. 

Nu știm cât sunt de asezonate cu substanțe chimice. Dacă ele sunt transportate din altă țară ca să ajungă aici, asta înseamnă că au trecut prin multe filiere, zile, și pentru a rămâne consumabile trebuie să fie înțesate cu substanțe chimice”. 

Specialistul spune că ar fi nevoie de testarea fiecărui nou produs care vine în România. „Nu avem această capacitate deocamdată sau poate se va dezvolta această capacitate din dorința de a ne proteja propria populație”, își exprimă speranța academicianul Ionescu-Târgoviște. 

Un alt aspect asupra căruia atrage atenția renumitul profesor este capcana alimentelor ieftine. „Omul e tentat de ce e mai ieftin, mai ales când veniturile nu sunt foarte mari și când nu are de ales. Uneori aspectul poate fi înșelător. Alimentația este un domeniul greu de priceput”, remarcă acad. Ionescu-Târgoviște.

Află și alte dezvăluiri în video:

Vezi interviul integral aici. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel