PROTESTE #REZIST. Pragul pentru ABUZUL în SERVICIU, susținut de DNA, DIICOT și CSM

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

O dezbatere importantă a avut loc la Ministerul Justiției despre modificarea şi completarea dispoziţiilor din Codul penal referitoare la abuzul în serviciu în acord cu deciziile Curţii Constituţionale a României. 

Ministrul Tudorel Toader s-a întâlnit, începând cu ora 10:00, cu reprezentanţii instituţiilor din cadrul sistemului judiciar, asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, mediului academic şi profesiilor juridice liberale.

CSM: Prag înalt, semnificativ, nu derizoriu 

Judecătoarea Gabriela Baltag de la CSM a declarat că ”nu putem avansa o sumă valoare concretă, putem ține cont de recomandările CCR, Comisiei de la Veneția și toate cele menționate de alte curți constituționale de prestigiu, care vorbesc despre un prag înalt, adică semnificativ, nu derizoriu”. Judecătoarea a precizat că este obligatoriu să vină cu un prag înalt, ”nu 1 leu sau 2”, iar răspunderea penală trebuie să intervină în situația în care celelalte răspunderi nu sunt incidente. 

Parchetul General, împotriva pragului pentru abuzul în serviciu

De la Parchetul General, procurorul Adriana Șandru și consilierul Predescu au expus poziția lor ”constantă”. Ei susțin că nu ar trebui stabilit prag pentru abuzul în serviciu: ”Această incriminare nu poate fi condiționată de existența unui prejudiciu”. 

ÎCCJ tace

De la Înalta Curte, judecătorul Dragomir a precizat că nu ar fi potrivit ca ÎCCJ să spună care ar trebui să fie acel prag valoric. Iar în privința existenței unui prag, încă nu au existat dezbateri la Înalta Curte. 

DNA, pentru introducerea pragului

Procurorul Marius Bulancea de la DNA a subliniat că e evident că CCR ”vrea să fie introdus un prag valoric și o lege care nu ar introduce un asemenea prag ar fi la rândul ei neconstituțională”. În ceea ce privește nivelul pragului, el consideră că ar trebui să se pornească de la o analiză a practicii judiciare. El consideră, totuși, că o valoare mai mare a pragului ar duce la o discriminare. 

Și DIICOT consideră că decizia CCR impune un prag privind abuzul în serviciu. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel