A murit Dumitru Titus Popa, fost director general al TVR

5
5

Profesorul Dumitru Titus Popa, care între 1994 şi 1996 a fost director general al TVR, a decedat în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 70 de ani, au declarat reprezentanţi ai Facultăţii de Jurnalism din Universitatea Hyperion, unde acesta era decan.

Dumitru Titus Popa a fost, în ultimii ani, decan al Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii Hyperion. Totodată, el a fost conferenţiar la aceeaşi facultate de jurnalism.

Născut în 1940, Dumitru Titus Popa a fost licenţiat în Drept, la Universitatea Bucureşti, şi avocat în Baroul Bucureşti, informează Mediafax

Totodată, Dumitru Titus Popa a fost şef al catedrei de presă din cadrul Facultăţii de ziaristică (1987 - 1990) şi secretar de stat, membru al Guvernului (1993 - 1994).

El a ocupat şi funcţia de director general al Televiziunii Române, între 1994 şi 1996, şi a fost membru în Consiliul de Administraţie al Radiodifuziunii Române, între 1995 şi 1999.

Pe de altă parte, Dumitru Titus Popa a fost redactor-şef al săptămânalului Românul, în 1990, şi al săptămânalului Românul Magazin, între 1991 şi 1993.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat mai multe cărţi, printre care "Dreptul comunicării" (1999), "Deontologia profesiunii de ziarist" (2000), "Conceperea şi elaborarea ziarului" (2001).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel