A început programul Prima Casă 2019. Noutăţi

Blocuri
Blocuri

O nouă ediţie a Programului "Prima Casă" demarează de vineri, cu un buget de 1,987 miliarde de lei, a anunţat Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).

Conform instituţiei, lansarea ediţiei din 2019 a programului guvernamental a fost posibilă ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanţelor Publice (MFP), a acordului de distribuire pentru suma de 1,987 miliarde lei din plafonul total de 2 miliarde lei alocat pentru anul în curs. 

"Timp de 10 ani, Programul "Prima Casă" a extins în mod natural accesul la creditare pentru persoanele tinere, cu vârste până la 35 de ani, oferindu-le şansa de a achiziţiona o locuinţă. Eficienţa şi notorietatea programului se bazează pe parteneriatul construit între statul român, ca iniţiator, FNGCIMM, băncile finanţatoare şi beneficiari, care au privit cu responsabilitate oportunitatea unică de a accesa un credit imobiliar în condiţii foarte avantajoase, cu un avans de minimum 5% şi cu costuri totale de finanţare plafonate. Până la finele anului 2018, FNGCIMM a acordat peste 260.000 de garanţii şi promisiuni de garantare pentru achiziţionarea sau construcţia de locuinţe pe întreg teritoriul României. Suntem pregătiţi de lansarea etapei corespunzătoare celui de-al unsprezecelea an al programului cu procese operaţionale îmbunătăţite, cu tehnologii noi, cu parametri ce se situează în tendinţele actuale din sectorul financiar", a declarat Gheorghe Lăpădat, directorul general al FNGCIMM. 

Care sunt condiţiile de acordare


Programul "Prima Casă" din 2019 beneficiază de aceleaşi condiţii de acordare a garanţiei statului român pentru finanţările aprobate de către băncile participante şi va fi derulat prin intermediul a 15 bănci finanţatoare: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Credit Agricole, Leumi Bank şi Intesa Sanpaolo Bank. 

Plafonul total al garanţiilor ce pot fi emise în anul 2019, potrivit legislaţie în vigoare, este de două miliarde lei şi a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 93/2019. 

Vezi şi: Valentina Pelinel a născut

Titluri de stat, noi emisiuni. Ministerul Finanţelor, anunţ

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel