Bătaie între ultraşi în Ploieşti, după meciul Petrolul - ASU Poli Timișoara

Jandarmeria
Jandarmeria

Aproape 100 de persoane au fost duse, sâmbătă, la audieri la sediul Jandarmeriei și Poliției, în Ploiești, după un scandal izbucnit la terminarea meciului de fotbal disputat între Petrolul Ploiești si Poli Timișoara. Nouă dintre suporteri au fost amendați.

Potrivit Jandarmeriei Prahova, conflictul dintre suporteri a avut loc după terminarea partidei de fotbal dintre echipele FC Petrolul Ploiești și ASU Poli Timișoara, în zona centrală din Ploiești.

„Urmare a aglomerației traficului rutier, în coloana unde se aflau autocarul și autoturismele personale ale suporterilor Poli Timișoara și Rapid București, a izbucnit un conflict spontan între un grup de suporteri rapidiști, susținători ai echipei oaspete, și suporteri ai echipei Petrolul. Conflictul a fost aplanat imediat de patru echipaje de jandarmi și două echipaje de poliție aflate în zonă, fără a se înregistra victime și distrugeri de bunuri”, arată IJJ Prahova.

62 de suporteri ai echipei Poli Timișoara au fost duși la sediul IJJ Prahova

62 de suporteri ai echipei Poli Timișoara au fost duși la sediul IJJ Prahova pentru stabilirea identității, 22 suporteri ai echipei Petrolul Ploiești au fost duși la Secția 4 de Poliție Ploiești, iar 7 suporteri ai echipei Rapid au fost conduși la Sectia 1 de Poliție Ploiești, transmite Mediafax. Polițiștii și jandarmii au aplicat nouă amenzi în valoare de 1.800 lei și un avertisment scris.

Pe stadionul Ilie Oană din Ploiești s-a disputat, sâmbătă, partida dintre Petrolul Ploiești și Poli Timișoara, meci câștigat de ploieșteni cu 1 la 0.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel