90% dintre rapoartele realizate în urma controalelor la unităţi medicale, depuse la Parchet sau DNA

Ministrul sănătății, Sorina Pintea susține că aproape toate rapoartele realizate în urma controalelor din unitățile medicale au fost depuse la DNA și la Parchet.

"Măsurile pe care le luăm în urma acestor verificări nu cred că a fost cazul să le facem publice. Raportul făcut în urma controlului la Agenţia Naţională de Transplant este depus la DNA de către Ministerul Sănătăţii. Domnul deputat Ungureanu (USR - n.r.) nu a întrebat dacă noi am depus acest raport, dar el este depus de către Ministerul Sănătăţii. A făcut solicitări pe Legea 544, dar acea solicitare nu a ajuns la ministru. Există nişte reglementări foarte clare: rapoartele nu fac obiectul Legii 544, doar concluziile. Cu toate acestea, eu am ales să îi trimit absolut tot ce a solicitat, adică rapoartele integrale, cu o specificaţie: 90% dintre rapoartele pe care noi le-am făcut în urma acţiunilor de control au fost depuse la Parchet sau DNA. Nu cred că acest lucru trebuia să fie obiectul unei informaţii speciale pentru domnul deputat", a spus ea.

Pintea a precizat că activitatea Agenţiei Naţionale de Transplant "s-a îmbunătăţit considerabil".

"Azi-noapte a fost o prelevare (de organe - n.r.) la Deva - ficat şi rinichi. Urmează două prelevări la Cluj. Activitatea agenţiei s-a îmbunătăţit considerabil", a susţinut ministrul Sorina Pintea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel