500 de lei de la PMB ca să-ți cumperi bicicletă. CONDIȚII

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a votat astăzi un proiect de hotărâre prin care se acordă 500 de lei bucureștenilor ca să-și cumpere o bicicletă, simplă sau electrică, trotinetă sau dispozitive de tip Segway sau Ninebot. 

Primăria Municipiului București va acorda pentru început 5000 de vouchere a câte 500 de lei bucureștenilor cu vârste peste 18 ani. Regulamentul va fi elaborat de către Direcția de Mediu. 

”Încurajarea folosirii mijloacelor alternative în principal ca mijloc de deplasare în oraș, precum și ca vehicul cu rol recreativ și sportiv, reprezintă o prioritate pentru autoritățile publice, fiind o componentă importană a politicii publice de mediu privind reducerea poluării aerului, dezvoltării mobilității, sportului și promovării unui stil de viață activ și sănătos”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Proiectul de adresează ”oricărui cetățean cu domiciliul sau reședința în București, cu vârsta minimă de 18 ani”.

Primarul Capitalei susținea că astfel de campanii de conștientizare s-au derulat în mai multe țări din Europa, astfel că ”trebuie să ne aliniem și noi”.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel