41 de familii din Botoşani au beneficiat de ajutoare de urgenţă de la Guvern, după ce locuinţele acestora au fost afectate de inundaţii

Zeci de familii din judeţul Botoşani au beneficiat de ajutoare de urgenţă acordate de Guvern, în urma inundaţiilor care au avut loc în acest an şi le-au afectat gospodăriile, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Instituţia Prefectului.

Potrivit sursei citate, sprijinul financiar a fost acordat prin intermediul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) unui număr de 41 de familii, în cadrul unei acţiuni care a avut loc miercuri, la sediul Primăriei oraşului Ştefăneşti, în prezenţa directorului Cancelariei Prefectului, Alexandra Huţu, şi a primarului oraşului Ştefăneşti, Florin Buţura.

Fiecare beneficiar a intrat în posesia unei sume de 1.500 de lei, valoarea totală a ajutoarelor de urgenţă fiind de 61.500 de lei.

"Executivul vine în ajutorul dumneavoastră. Prin Hotărârea de Guvern din iunie 2019 au fost alocate fonduri pentru prevenirea riscului de excluziune socială a familiilor sau persoanelor singure, afectate de inundaţii în cursul anului 2019. Astfel, Guvernul a simplificat procedurile de evaluare a pagubelor înregistrate în cazul locuinţelor, dând posibilitatea ministrului Muncii să aprobe prin ordin plata ajutoarelor", a afirmat Alexandra Huţu.

De asemenea, în cursul săptămânii trecute, alţi 22 de botoşăneni din Băluşeni, Flămânzi şi Prăjeni au primit astfel de ajutoare, în prezenţa prefectului Dan Şlincu, la sediul AJPIS.

Potrivit Hotărârii de Guvern 365/2019 din 3 iunie, ajutoarele de urgenţă se acordă familiilor sau persoanelor singure afectate de inundaţii cu câte 3.000 de lei pentru cei a căror locuinţă şi/sau bunuri în folosinţă îndelungată au fost afectate în proporţie de peste 90%, câte 2.000 de lei pentru un grad de afectare a bunurilor şi/sau locuinţelor între 50% şi 90% inclusiv, respectiv câte 1.500 de lei pentru un grad de afectare de până la 50% inclusiv. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel