29 februarie 2016, superstiții: SINGURA zi în care femeile au voie să facă acest lucru

29 februarie, o zi cu totul specială, plină de semnificații aparte.

Ziua de 29 februarie are o istorie de mai bine de 2000 de ani. Introducerea ei a fost singura soluţie pentru a repune în ordine anotimpurile naturale, care nu mai corespundeau cu cele din calendar. Julius Caesar a dispus ca cea de-a 366-a zi să apară doar o dată la patru ani. Papa Gregoriu a pastrat regula anilor bisecţi, dar a hotărât ca anii care se termină în 00 să nu fie bisecţi decât dacă rezultatul împărţirii lor la 400 este un numar întreg.

Statisticile spun că, în lume sunt aproximativ patru milioane de persoane care-şi marchează ziua de naştere pe 29 februarie, iar şansa de a te naşte în această zi este una la 1.500 de cazuri. Oamenii de ştiinţă spun că cei care apar pe lume în această zi, teoretic, ajung să-şi sărbătorească majoratul abia la 64 de ani.

Singura zi în care femeile pot să-și ceară iubții în căsătorie

Potrivit astrologilor, cei născuţi pe 29 februarie emană un aer tineresc şi sunt mai neobişnuiţi. În unele ţări se consideră că 29 februarie ar putea să aducă noroc femeilor care se vor căsători în această zi. În Irlanda şi Scoţia a fost emisă şi o lege care permite femeilor, în această zi, singura din an, să ceară în căsătorie bărbatul iubit.

Regula era ca cel care refuza, să fie amendat. În America, există o tradiţie ca femeile să ceară în căsătorie bărbaţii pe tot parcursul anului bisect.

Într-un an bisect nu este indicat să vă schimbaţi locul de muncă, rezidenţa sau culoarea părului. Nu este bine să fie demarate proiecte noi, precum construcţia unei case, o afacere sau achiziţii scumpe.

Credinţa aparte spune că, o dată la patru ani, toate ciupercile din pădure devin otrăvitoare, de aceea, în acest an, ele nu trebuie culese. Credinţa populară spune însă că argintul este cel care ne fereşte de necazuri, de aceea se recomandă purtarea bijuteriilor din acest metal. Aceste podoabe ajută la întărirea aurei energetice.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel