2000 de voturi pentru turul II din Diaspora. Bogdan Chirieac: Legea este neconstituţională, plină de aberaţii

vot_corespondenta
vot_corespondenta

Analistul politic Bogdan Chirieac a făcut mai multe comentarii pe subiectul celor 2.000 de cetăţeni din Diaspora care au votat deja pentru turul al doilea al prezidenţialelor, prin corespondenţă, şi a anunţat că legea electorală poate fi oricând atacată la Curtea Constituţională. 

"Din capul locului, vă spun că, dincolo de entuziasmul de după europarlamentare, legea privind alegerile din Diasporă este profund neconstituţională. Pe de o parte, a început votul în străinătate, dar nu s-a terminat campania. Este o aberaţie. Vedeţi, dacă legea o faci cum o faci, ai astfel de aberaţii. Apoi, este o uriaşă problemă constituţională. De ce dacă sunt la Vaslui nu pot vota prin corespondenţă, dar dacă sunt peste graniţă, în Moldova, pot? De ce o diferenţă de 5 km îmi ia mie un drept, ca cetăţean român? O altă problemă gravă este legată de durată. De ce unii cetăţeni au dreptul să voteze trei zile, şi alţii o singură zi? Poate că duminică plec în weekend. Poate voiam să votez liniştit vineri şi apoi să plec în weekend, până luni. De ce mi se ia acest drept? Deci legea alegerilor în diaspora probabil va fi declarată neconstituţională după prezidenţiale. Asta pentru că la locale, românii cu situaţia în regulă în străinătate votează pentru oraşele unde locuiesc, conform legislaţiei europene, iar la parlamentare, oricât de mulţi ar ieşi la vot, tot 6 parlamentari are diaspora. Şi atunci nu mai există o miză", a declarat Chirieac. 

Contestaţiile candidaţilor, inutile

"Dacă vreun candidat contestă rezultatul alegerilor pe baza acestor lucruri, probabil vom avea din nou o aberaţie juridică în sensul în care CCR îl va declara preşedinte pe cine va ieşi preşedinte, după care rămâne să se judece. Şi la final, după o vreme, se va spune că nu a fost în regulă, dar asta e situaţia. Spre exemplu, dacă cineva îşi bătea capul şi constata că la alegerile din 2009 a fost fraudă, ce se întâmpla cu al doilea mandat al lui Băsescu? El s-a desfăşurat, a existat, Băsescu a semnat unde scrie 'preşedintele României', nu se mai pot desface astfel de lucruri", a mai spus Bogdan Chirieac la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel