1989. Cozmin Gușă: Nu a fost nicio Revoluție. Aștept inculparea lor

Cozmin Gușă
Cozmin Gușă

Consultantul politic Cozmin Gușă este de părere că în 1989 nu a existat Revoluție, ci doar a fost o simplă revoltă populară, suprapusă peste o lovitură de stat. Totodată, Gușă așteaptă de peste 20 de ani inculparea persoanelor răspunzătoare de acest eveniment nefericit.

"Inculparea lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, a altora care au murit și nu au mai fost inculpaţi din acest motiv, acest gen de decizie eu o aștept de peste 20 si ceva de ani, timp în care am susținut cu argumente că în România, în 1989, nu a fost nicio Revoluție, a fost o revoltă populară care s-a suprapus peste o lovitură de stat. Această lovitură de stat a fost organizată și administrată de către fostul KGB în colaborare cu serviciile secrete comuniste maghiare și serviciile secrete din Serbia. Iar această decizie a procurorilor este extraordinar de importantă pentru istoria noastră recentă și pentru recuperarea trecutului și validarea prezentului. Chiar dacă pare scenariu de film, având în vedere că am discutat timp de 29 de ani despre revoluție, această decizie reașează lucrurile în matca lor normală", a spus Cozmin Gușă pentru Realitatea.net

Cum a aflat Nicolae Ceaușescu că va trebui să renunțe la conducerea României

"În 1989, pe rearanjarea lumilor, înfrângerea de tip economic a Uniunii Sovietice, toate statele comuniste, România printre ele, au căpătat concluzia de la șeful Uniunii Sovietice din acea vreme, Mihail Gorbaciov, că trebuie să se producă o schimbare, o schimbare negociată cu adversarul american al Uniunii Sovietice și al statelor comuniste, prin celebra întâlnire de la Malta, de la finalul anului 1989. În consecinţă, Nicolae Ceauşescu, printr-o vizită în care a fost chemat la Moscova, a fost anunţat că trebuie să dea drumul unor schimbări, plecării lui din funcţie, în condiţiile în care se va mima democraţia pe altă linie, iar Uniunea Sovietică va sucomba, fapt care s-a întâmplat doi ani mai târziu. Scenele descrise de cronicarii vremii ne spun că, la auzul acestui ordin primit din partea superiorului de tip sovietic, Mihail Gorbaciov, Ceauşescu a spart la Moscova, la Kremlin, paharul de şampanie de perete şi a plecat de urgenţă în România. Sigur că planul era făcut, el s-a desfăşurat după cum am tot discutat, dar prin intermediari de tip agenţi de influenţă sau ofiţeri acoperiţi ai fostului KGB, temutul serviciu secret al Uniunii Sovietice. Printre aceştia, sigur că se afla şi Ion Iliescu, sigur că se afla şi Gelu Voican Voiculescu, sigur că se afla şi Virgil Măgureanu, fostul şef al SRI despre care astăzi aflăm în Evenimentul Zilei, într-un articol excepţional, că l-a recrutat pe Ion Iliescu în 1981 pentru acea acţiune care s-a desfăşurat 8 ani mai târziu, iar Ion Iliescu avea numele de cod Alecu. Toate aceste lucruri, pentru noi, cei din generaţia noastră, şi pentru părinţii noştri au o mare relevanţă pentru că ne arată că treburile se cercetează chiar şi la atâţia ani distanţă. România a suferit după 1989 pentru că şi-a clădit aşa-zisa democraţie pe o mare minciună, a Revoluţiei, pe o căutare a democraţiei care de fapt era administrată de oamenii Moscovei care îl aveau la vârf pe Ion Iliescu.", a declarat consultantul politic.

Din ce cauză a suferit Ion Iliescu în decursul carierei sale

Guşă susține că Ion Iliescu a avut de suferit în cariera sa pentru că nu a fost capabil să îşi asume faptul că a fost un actor impus de către serviciile secrete, "în principal serviciile secrete ale ruşilor şi ale ungurilor, pentru un proiect care nu viza deloc democraţia, ci prezervarea puterii în ţările foste comuniste, mai ales în România, la nivelul foştilor comunişti de vârf sau a foştilor securişti".

"Această decizie de astăzi îl inculpă pe Ion Iliescu şi pe ceilalţi pentru ceva ce ştiam, pentru faptul că cuplul dictatorial a fost ucis în urma unui proces simulat, un proces fals, în care s-au administrat probe false, doar pentru ca Nicolae şi Elena Ceauşescu, negreşit vinovaţi pentru viaţa grea a românilor până în 1989, să poată să fie executaţi pentru a nu putea mărturisi, în viitor, despre ceea ce s-ar fi întâmplat în România în 1989. Acel proces a fost un proces aranjat. Pe modelul securităţii, procurorul acuzării, celebrul Dan Voinea, care a administrat aceste probe false, era un procuror extrem de şantajatil pentru că avea la activ un accident din culpă şi şantajat fiind cu acest dosar, în 1989 a trebuit să interpreteze această partitură falsă. Modelul Dan Voinea s-a reluat şi în vremurile de după 1989, doar dacă amintim de fostul şef al PNA, Amăriei, care a ajuns în funcţie ca şef tot cu acelaşi gen de acuze. Ca să nu mai vorbim de procurorul din dosarul Iohannis care s-a retras în urmă cu câteva zile care a avut aceeaşi problemă. Treburile, astăzi, după 29 de ani, se reîntorc în decembrie 1989 şi ni se confirmă, din punct de vedere al justiţiei, ceea ce ştiam, că au fost administrate nişte probe false, că Dan Voinea, ordonat de către Ion Iliescu, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu, Victor Athanasie Stănculescu, Nicolae Militaru, au dat o lovitură de stat pe care au vopsit-o într-o revoluţie care, de fapt, era doar o revoltă populară şi care a dus la uciderea, nelegală, a cuplului dictatorial", a mai spus consultantul politic.

"Colaborările serviciilor secrete ruseşti cu cele maghiare, în frunte cu Laszlo Tokes, au generat acele evenimente din 1989, lovitura de stat şi acesta este motivul pentru care UDMR-ul care provine din acest gen de şovini s-a perpetuat la putere mereu în România, pe un discurs anti-naţional pentru că, într-un fel, unii sau alţii erau depozitari ai acestor secrete care puteau să fie şantajat de-alde Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu", a mai spus Guşă.

Vezi și: Ion Iliescu: O revoluţie este în acelaşi timp un eşec şi o victorie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel