16 percheziţii într-un dosar cu prejudiciu de 2 milioane de euro

Polițiștii efectuează 16 percheziţii într-un dosar de evaziune şi spălare a banilor, în care prejudiciul estimat depăşeşte 2 milioane de euro.

Poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice din Dâmboviţa efectuează joi 16 percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 2 milioane de euro prin infracţiuni economice.

"La data de 21 decembrie, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice de la IPJ Dâmboviţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, efectuează 16 percheziţii în judeţele Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Braşov şi Hunedoara. Acţiunea vizează destructurarea unei grupări infracţionale specializate în săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare a banilor", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, transmis Agerpres.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012 - 2015, cei în cauză, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, nu ar fi evidenţiat în contabilitate venituri obţinute în urma operaţiunilor cu materiale reciclabile.

"De asemenea, aceştia ar fi influenţat obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat, în sens negativ, prin înregistrarea în evidenţele contabile proprii de cheltuieli fictive", se arată în comunicat. La activităţi participă şi poliţişti din Ilfov, Giurgiu, Braşov şi Hunedoara, luptători pentru acţiuni speciale şi efective de jandarmi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel