12.000 de pensionari, afectați de întârzieri. Reacție explozivă a CEC Bank, după acuzațiile lui Alexandru

Mii de pensionari sunt afectaţi de întârzierile la plată, deşi directorii Caselor de Pensii susţin că au fost făcute viramentele. 

Numai în Suceava, spre exemplu, sunt peste 12.000 de pensionari afectați de problemele la virarea pensiilor în județ. Conducerea Casei de Pensii Suceava susține că nu a primit nicio informare oficială, obținând detalii de la angajații CEC Bank.

Directorul Casei Județene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, a declarat, vineri, că pensionarii așteaptă banii cât mai repede și că angajaților instituției pe care o conduce nu le plac astfel de sincope.

„Noi am virat banii, dar cei de la CEC Bank au spus că nu pot vira banii vineri în conturile persoanelor fizice, pe carduri. Nu am primit nimic oficial, doar ce am aflat de la angajații CEC Bank. Interesul nostru era să dăm banii cât mai repede, să aibă oamenii bani și la sfârșitul acestei săptămâni, dar cei de la CEC nu pot alimenta cardurile decât luni. Practic este o întârziere de 2 zile, dar intră și week-end-ul la mijloc. Oamenii așteaptă banii, noi ținem cu pensionarii și nu ne plac astfel de sincope. Din câte am înțeles, ar fi vorba despre o decizie luată de conducerea CEC Bank la nivel național. Sunt afectați peste 12.400 de pensionari din județul Suceava care își încasează pensia pe cardurile de la CEC Bank", a spus Boliacu, conform Mediafax. 

10 la sută dintre pensionari, afectaţi. Pe cine dă vina Violeta Alexandru


Potrivit acestuia, la nivelulul județului sunt peste 138.000 de pensionari, majoritatea încasând banii prin mandat poștal, iar aceștia au primit pensiile.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunța că există probleme la virarea pensiilor în județul Suceava, ea spunând, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că „CEC Suceava nu dorește să ajutăm oamenii".

„Faci tot posibilul să fie banii trimiși cât mai repede pensionarilor după sărbători, din momentul în care aceștia sunt în cont la Poștă/la Bănci și, când lucrurile se mișcă ... CEC Suceava nu dorește să ajutăm oamenii. CEC Suceva are de făcut documente două zile de când intră banii. Vrea toată țara dar nu vrea CEC Suceava. Ne-a informat fostul Ministru M.C Budăi/PSD că nu dorește, nu trebuie grăbit nimic. PSD nu este de acord să ajungă banii mai devreme la pensionari. E scrupulos, ține la proceduri. Se bucură dacă poate să blocheze sau să întârzie ceva. Eu țin la oameni", a scris Violeta Alexandru.

CEC BANK a reacţionat 

La solicitarea Mediafax, CEC Bank declarat că a încasat pensiile aferente județului Suceava de la Casa Națională de Pensii Publice prin 3 ordine de plată efectuate astăzi, 10 ianuarie, orele 10:55 (2 OP-uri) și 11:24.

„Banca a efectuat cu rapiditate plata pensiilor, sumele fiind deja disponibile în conturile pensionarilor începând cu ora 13:19. CEC Bank efectuează plățile către pensionari în cel mai scurt timp posibil de la momentul primirii sumelor aferente", a spus banca.

În ianuarie distribuirea pensiilor s-a decalat pentru că banii pentru drepturile sociale ajung în conturile Poştei Române începând cu 7 ianuarie, aşa cum se întâmplă la fiecare început de an, din cauza sărbătorilor de iarnă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel