Urmărește emisiunea live


112 - ”Pe Autostrada Arad-Timișoara, camion cu cadavre”. Ce a urmat

Telefon
Telefon

Un bărbat a pus autoritățile pe jar după ce a sunat la 112 și a anunțat că, pe Autostrada Arad-Timișoara, este un camion frigorific în care sunt mai multe cadavre.

Un bărbat care a pus autoritățile pe jar după ce a sunat la 112 și a anunțat că, pe Autostrada Arad-Timișoara, este un camion frigorific în care sunt mai multe cadavre, este căutat de polițiști de peste 16 ore.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Timiș, Aurora Voicilă, incidentul s-a produs luni, în jurul orei 20.00.

O voce masculină a sunat la 112 și a anunțat că într-un camion cu cabină frigorifică sunt opt cadavre, iar mașina se află pe Autostrada Arad-Timișoara.

Polițiștii au stabilit că totul a fost o farsă pusă la cale de o persoană care nu a fost depistată, deocamdată.

„O persoană a sesizat prin serviciul de urgență 112 că, pe Autostrada Arad-Timișoara, s-ar afla un autoturism cu mai multe persoane decedate într-o cabină frigorifică. Din primele verificări, apelul nu se confirmă, în continuare efectuându-se verificări, urmând ca la finalul acestora să fie luate măsurile legale care se impun", a declarat, corespondentului Mediafax, Aurora Voicilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

Dacă va fi prins, bărbatul va primi o amendă pentru falsa alarmare a polițiștilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel