1,4 miliarde de parole scurse de hackeri pe internet

Aproximativ 1,4 miliarde de parole, unele dintre ele aparţinând unor politicieni şi oameni de afaceri importanţi din Norvegia, au fost scurse într-o bază de date interogabilă de un grup internaţional de activişti online, a relatat joi cotidianul Aftenposten, care apare la Oslo, preluat de Xinhua.

Unele din parole aparţin premierului norvegian Erna Solberg, preşedintelui grupului Telenor, Sigve Brekke, şefului executiv al celei mai mari bănci norvegiene (DNB Group), Rune Bjerke, şi altor lideri politici şi oameni de afaceri proeminenţi din Norvegia. Potrivit cotidianului, mulţi dintre aceştia au fost şocaţi să afle că parolele lor sunt acum accesibile online. Aftenposten a luat legătura cu grupul de activişti, purtătorul lor de cuvânt declarând că motivaţia postării acestor date pe internet a fost ca 'oamenii să devină conştienţi că informaţiile lor pot fi piratate'. Totodată, hackerii au cerut donaţii în criptomonedă pentru proiectul lor, a mai scris publicaţia. 

Pe lângă prim-ministru, patru miniştri şi trei lideri de partid norvegieni şi-au văzut parolele compromise de hackeri

Cel puţin şapte dintre adresele de e-mail piratate aveau numele de domeniu al parlamentului de la Oslo. Potrivit secretarului de stat la biroul premierului, Rune Alstadsaeter, contul de e-mail de la parlament al actualului prim-ministru a fost dezactivat când Erna Solberg a devenit şefă a guvernului, în 2013. 

Deşi există multe indicii că numeroase parole incluse în baza de date ar putea avea o vechime de 10-15 ani, Roar Thon, consilier principal la Autoritatea naţională norvegiană de securitate, a avertizat că această scurgere de date prezintă riscuri de securitate semnificative. 'Nu exclud ca multe dintre parole să fie folosite încă pentru logarea la diferite servicii. Marea problemă mai constă în faptul că multe persoane par să repete aceleaşi parole în mai multe locuri', a subliniat Thon.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel