1.000 de noi locuri de parcare de tip park&ride, în Sectorul 4

Parcare
Parcare

Împrumutat din marile capitale europene, conceptul "park&ride" este un succes în Sectorul 4 al Capitalei, transmite Primăria Sector 4. 

Aproape 1.000 de noi locuri de parcare au fost amenajate de către Primăria Sectorului 4, în mai puţin de un an de zile, în apropierea celor mai mari staţii de metrou din sector, Piaţa Sudului, Apărătorii Patriei, Dimitrie Leonida, pentru a fluidiza traficul în cele mai aglomerate zone. Aici, oamenii îşi pot lăsa în siguranţă maşinile pe timpul zilei, mergând în centru cu mijloacele de transport în comun.

Primii care au simţit deja utilitatea acestui tip de parcare şi au scăpat de statul la cozile din trafic sunt cei care fac naveta în Bucureşti sau locuiesc în zonele rezidenţiale din partea de sud a Sectorului 4 şi care folosesc, de câteva luni, cele aproximativ 600 de noi locuri de parcare amenajate lângă staţiile de metrou Dimitrie Leonida şi Berceni.

Exasperaţi de orele în şir petrecute în trafic, în drumul dintre casă şi serviciu, oamenii au acum posibilitatea de a-şi lasa autoturismele pe timpul zilei, într-un loc sigur, supravegheat video, la mică distanţă de cea mai apropiată staţie de transport în comun, de unde au acces direct şi rapid la transportul public subteran şi suprateran, pentru a ajunge în centrul Capitalei.

Ce prevede Regulamentul privind parcările



Potrivit Regulamentului privind parcările publice aflate în administrarea Sectorului 4 al Mun. Bucureşti, prin Direcţia de Mobilitate Urbană, în parcajele de tip "park&ride", este permis accesul autovehiculelor care nu depăşesc masa totală de 3,5 t şi/sau dimensiuni maxime de 2,5 m lăţime şi 5, 5 m lungime. Orarul de funcţionare a parcajelor de tip "park&ride" este de luni până duminică, în intervalul orar 00.00-24.00. Intervalul 7.00-19.00 se tarifează ca interval întreg, indiferent de ora la care se parchează (în interiorul intervalului) cu 3 lei/interval ( TVA inclus).În afara intervalului menţionat anterior, tariful este de 3 lei/oră ( TVA inclus).În parcajele de tip "park&ride" nu se pot face abonamente, nefiind încurajată parcarea pe termen lung, conform specificului acestui tip de parcaje.

Parcarea "park&ride" de la staţiile de metrou Dimitrie Leonida şi Berceni nu e singura parcare de acest tip din Sectorul 4. Alte două parcaje sunt în curs de finalizare.

Amenajată într-una dintre cele mai aglomerate zone din Bucureşti, la intersecţia Şoselei Berceni cu Şoseaua Olteniţei, parcarea de la Piaţa Sudului este prima construcţie etajată de tip "park&ride" din Capitală şi totodată prima construcţie de acest fel, modulară, din panouri metalice, construită în ultimii 30 de ani în Bucureşti. Parcarea are o capacitate de aproximativ 300 de locuri, dispuse pe trei nivele, parter şi două etaje. Acestora li se adaugă alte 200 de parcaje noi, amenajate în apropierea staţiei de metrou Apărătorii Patriei. Ca element de noutate, această parcare va fi prevăzută şi cu o zonă de agrement. Mai exact, pe terasă, vor fi amenajate terenuri de sport multifuncţionale.

Sectorul 4 este primul şi singurul care are parcări de utilitate publică, realizate prin investiţii proprii



Sectorul 4 este primul şi singurul, în acest moment, care are parcări de utilitate publică, realizate prin investiţii proprii, atât pe bulevardele preluate în administrare, de la Primăria Capitalei, cât şi în diferite zone, ca obiective de sine stătătoare. Aproape 10.000 de noi locuri de parcare vor fi create in Sectorul 4, după finalizarea lucrărilor de supralărgire a marilor bulevarde, unde se amenajează parcări în spic, precum şi a lucrărilor celor 12 parcări publice cu plată. Astfel, aproximativ 400 de parcaje în spic au fost amenajate numai pe Şoseaua Berceni, în urma lucrărilor de reconfigurare, modernizare. Având o lungime de 4 km, Şoseaua Berceni a fost lărgită de la 2 la benzi la 4 benzi de circulaţie.

De asemenea, odată cu lucrările de lărgire, s-a rezolvat şi problema inundaţiilor care apăreau în zona IMGB, la fiecare ploaie torenţială. Astfel pe o porţiune de 1,6 km primăria a construit o reţea pentru preluarea apei pluviale. Conducta care va capta apa de ploaie a fost construită în afara carosabilului, pe partea dinspre linia de metrou, iar gurile de scurgere au fost montate la marginea şoselei.

Modernizarea Şoselei Berceni nu înseamnă, aşadar, doar lărgirea arterei de cirulaţie, ci şi lucrări neapărat necesare, ce nu au fost efectuate niciodată în această zonă, precum înlocuirea întregului sistem de canalizare, montarea unei staţii de captare a apei, mutarea tuturor utilităţilor în subteran, extinderea reţelei de iluminat public cu soluţii de iluminat de tip led, până la Şoseaua de Centură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel