Zile libere în plus pentru români

Românii ar putea să beneficieze de mai multe zile libere. Potrivit unei propuneri legislative, senatorii vor ca zilele libere care cad  între zilele de sărbătoare şi cele de repaus să fie declarate libere.

Astfel, dacă între o sărbătoare legală şi zilele de week-end se află doar o zi de lucru, aceasta va fi declarată automat ZI NELUCRĂTOARE, potrivit unei Propuneri legislative pentru completarea Legii nr. 53 din 2003 privind Codul Muncii.

 Potrivit Manager.ro, în forma inițiatorului se precizează propunerea de introducere după artiolul 139, a unui nou articol, 139 (1) care să aibă următorul cuprins:

"Art. 139 (1) - Dacă intervalul de timp, dintre zilele de sărbătoare legală, din timpul unei săptămâni, prevăzute in art. 139 alin. (1) și zilele de repaus săptămânal prevăzute la art. 137 alin. (1) este de 24 de ore, aceste vor fi considerate de drept zile nelucrătoare. Pentru termenele mai mari de 24 de ore, acordarea de timp liber se stabilește prin hotărâre a guvernului."

În expunerea de motive se precizează:

"Acordarea de zile libere legale suplimentare, care leagă zilele de sărbătoare legală, prevăzute de Codul Muncii, de zilele de repaus săptămânal (sâmbătă și duminică) este reglementată, anual, prin emiterea mai multor Hotărâri de Guvern. Cu toate că s-a statuat deja ca practică acordarea de zile libere legale ca punte pentru crearea unor mini-vacanțe în sectorul bugetar, iar stabilirea unui calendar de maximă predictibilitate este lipsita de costuri, există în continuare un vid legislativ în aceasta materie."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel