Vlad Alexandrescu pleacă din Guvern cu scandal. Dacian Ciolos anunță demiterea

Premierul Dacian Cioloș a anunțat, sâmbătă, că, în cursul zilei de marți, va trimite președintelui Klaus Iohannis revocarea din funcția de ministru al Culturii a lui Vlad Alexandrescu, dar și nominalizarea viitorului ministru pentru acest portofoliu. "E păcat că domnul Alexandrescu a ales să termine în acest fel", precizează prim-ministrul, aluzie la scrisoarea lui Vlad Alexandrescu adresată Grupului pentru Dialog Social, în care susținea că asupra lui au fost exercitate acțiuni directe de intimidare, chiar din partea unui coleg din Guvern, după ce a deranjat grupuri de interese foarte variate.

"Legat de ultimele discuții în jurul demisiei ministrului Culturii: e păcat că domnul Alexandrescu a ales să termine în acest fel. E alegerea dumnealui. Iar dacă domnul Alexandrescu are ceva de spus, să o facă. Mă întreb de ce nu a făcut-o până acum și de ce nu mi-a comunicat mie sau în guvern situațiile cu care susține că s-a confruntat. Viața merge înainte. Reformele vor continua și în cultură și în alte domenii. Doresc tuturor să găsească înțelepciunea de a respecta Sărbătorile de Paști. Marți voi trimite domnului președinte revocarea din funcție a dlui Alexandrescu și nominalizarea noului ministru. Căruia îi voi cere să continue reformele. În mod transparent și onest. Dar nimeni nu are proprietatea absolută a reformelor. Nici măcar eu. Fiecare însă cred că trebuie să facem ceea ce ne dictează conștiința. Lumina Sărbătorilor de Paști să ne lumineze ființa. Și să așteptăm de la ceilalți să fie mai buni, prin efortul nostru al fiecăruia de a ne ameliora. Cu Dumnezeu spre noi înșine!", a scris premierul Cioloș, sâmbătă seara, pe pagina sa socializare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel