Victor Ponta, săgeți către noul PNL: Începe să semene din ce în ce mai mult cu vechiul PDL

Premierul Victor Ponta, prezent sâmbătă, la Iași, a precizat că-și dorește "mai puțin scandal", reproșând noului PNL că "începe să semene din ce în ce mai mult cu vechiul PDL".

"Mi-aș dori să avem mai puțin scandal, dacă se poate, mai puțină ceartă. Am văzut că noul PNL începe să semene din ce în ce mai mult cu vechiul PDL. Scandal și atât. Haideți să ne așezăm la masă să discutăm despre Legea electorală, despre Codul Fiscal, despre sistemul de alegeri", a afirmat Ponta, citeză Agerpres, potrivit hotnews.ro.

În contextul în care PNL a adoptat, vineri, o rezoluție, prin care solicită Guvernului, organizarea, în regim de urgență a alegerilor parțiale, premierul Ponta a mai spus: "Facem alegeri. Pe ce sistem facem? Pe sistemul actual? Dânșii vor să îl schimbe. După cum știți bine, dânșii spun că nu este bun. Păi, dacă nu e bun, hai să facem noul sistem. Genul ăsta de ceartă și scandal, care este marca înregistrată de Traian Băsescu și PDL, văd că a fost moștenit și eu unul nu vreau să mai intrăm în așa ceva. Eu unul sunt dispus, oricând, la orice fel de dialog, despre obiectivele fundamentale ale României", a adăugat prim-ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel