Victor Ponta dă replica la ironiile lui Traian Băsescu. "Poate să facă doar câțiva ani de închisoare"

Premierul Victor Ponta i-a replicat președintelui Traian Băsescu, după ce a criticat dur reducerea CAS, susținând că e o metodă ce nu are sustenabilitate economică. 

"Eu mi-am făcut datoria și am prezentat cifrele. În condițiile în care vorbeam despre o rețea de crimă organizată condusă chiar de șeful ANAF, Traian Băsescu ne spunea că mințim. Acum, fostul șef al ANAF este judecat chiar de justiție, nu de mine sau televiziune. Dacă nu făceam proiectul de reducere a CAS, mă critica că de ce n-am redus CAS. A spus, vedem, poate facem de la 1 ianuarie. Poate să facă de la 1 ianuarie doar câțiva ani de închisoare, nu mai poate să promulge legi, pentru că nu va mai fi președinte. Eu, atât timp cât voi fi premier și, poate, președinte, voi susține că o taxare redusă a forței de muncă înseamnă mai multe locuri de muncă la alb, fiscalizate", a spus premierul Victor Ponta. 

Premierul a precizat că prin mijloacele de care se bucură președintele, inclusiv să atace la CCR, poate tergiversa aplicarea reducerii CAS până la 1 ianuarie 2015. 

Traian Băsescu, ironii la Victor Ponta, Ioana Petrescu și proiectul vieții. Dana Grecu: "Și-a bătut joc de ei" 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel