Veste bombă pentru Traian Băsescu! DNA a făcut anunțul

Mihai Gavril, fost director al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (ADPRP) și fost consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și conflict de interese.

Oamenii legii l-au trimis în judecată, în același dosar, și pe Doru Gafencu, fostul director delegat al Direcției Selectare Contractare din cadrul APDRP, care este acuzat de abuz în serviciu.

Cei doi sunt acuzați că ar fi ajutat două comune din Dâmbovița să primească fonduri europene nerambursabile, mărind punctajele pentru proiecte.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în cursul lunii mai 2009, Doru Gafencu, în calitate de director delegat al Direcției Selectare Contractare din cadrul APDRP, a reevaluat anumite cereri de finanțare depuse de comunele Brănești și Răscăeți, județul Dâmbovița, majorând punctajele acordate pentru criteriile de selecție S2 și S9 care priveau „localități rurale din regiunile cu grad de sărăcie ridicat" respectiv „proiecte de investiții în infrastructura socială".

"Acest lucru coroborat cu încălcarea dispozițiilor procedurale în forma aprobată prin Ordinul M.A.P.D.R. nr. 664/30.10.2008, a avut ca finalitate selectarea proiectelor, încheierea a două contracte de finanțare, în valoare totală de 17.208.101 lei (8.037.218 lei pentru comuna Brănești și 9.170.883 lei pentru comuna Răscăeți) și obținerea de către beneficiari, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene (sumă ce reprezintă prejudiciul cauzat A.P.D.R.P și – totodată – folosul necuvenit realizat de cele două unități administrativ teritoriale)", se arată într-un comunicat de presă.

În aceeași perioadă, Mihai Vădan, în calitate de director general al APDRP, cunoscând că proiectele depuse în numele unităților administrativ teritoriale Brănești și Răscăeți nu îndeplineau condițiile pentru a beneficia de finanțare, a emis decizia de aprobare a Rapoartelor de evaluare aferente sesiunilor noiembrie - decembrie 2008 și iunie - iulie 2009, în urma cărora proiectele mai sus menționate au fost finanțate pe nedrept din fonduri nerambursabile.

De asemenea, au fost selectate pentru finanțare și proiectele depuse în numele altor două comune din același județ.

În același context, în perioada 2008-2009, firma administrată de Mihai Vădan a încheiat cu primăriile comunelor respective mai multe contracte de consultanță/proiectare în valoare totală de 964.670 lei, bani asigurați de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit prin contractele de finanțare nerambursabilă, în vederea implementării proiectelor selectate.

Prejudiciul cauzat Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este se ridică la 17.208.101 lei.

În cauză, s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil aparținând lui Mihai Vădan.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dâmbovița, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel