Vedetă internaţională, reţinută de Poliţie. Motiv incredibil

Actrița americană Shailene Woodley a fost reținută de autorități în timpul unui protest care a avut loc în statul american Dakota de Nord. Manifestaţia a vizat construirea conductei petroliere gigant Dakota Access, ce va străbate patru state. 

Vedeta din Divergent, în vârstă de 24 de ani, a fost arestată în zona șantierului de lângă localitatea St Anthony, în timp ce transmitea în direct pe Facebook manifestația de protest la care au participat circa 200 de persoane, relatează Agerpres.

Shailene Woodley a declarat că se îndrepta în mod pașnic spre mașină când a fost prinsă de jachetă și nu a fost lăsată să își continue drumul. Aceasta ar fi fost încătușată și susține că a fost aleasă din mulțime de polițiștii înarmați pentru că este o persoană foarte cunoscută. Clipul filmat de aceasta este distribuit pe rețelele de socializare și a fost vizualizat de peste 2,4 milioane de ori, mai arată sursa citată. 

Proiectul Dakota Access, în valoare de 3,7 miliarde de dolari, a atras numeroase proteste pe scară largă, în special de la susținătorii locuitorilor nativi Standing Rock Sioux Tribe. Conducta va trece prin statele Iowa, Illinois, North Dakota și South Dakota.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel