Urmărește emisiunea live


Unul dintre cele mai moderne Centre de Radioterapie din țară, inaugurat la Timișoara

Radioterapie
Radioterapie

Centrul de Radioterapie Oncohelp, unul dintre cele mai moderne din țară, a fost inaugurat, marți, în cadrul Spitalului privat de Oncologie din Timișoara. Circa 1.000 de bolnavi de cancer din vestul țării, asigurați, vor putea, astfel, să beneficieze anual de tratamente gratuite de radioterapie la un aparat ultraperformant.

Investiția s-a ridicat la 3 milioane de euro, din care 1,6 milioane de euro a costat aparatul de radioterapie, iar 400.000 de euro construirea "buncărului" special cu pereții de 3 metri grosime, în care este amenajat acesta. Banii provin dintr-un credit și din donații, scrie Agerpres.

"Acum, putem spune că avem o infrastructură la fel de performantă ca și cea există în marile centre de radioterapie din Europa. (...). Astăzi, avem 160 de paturi. În acest an am ajuns să avem 1.200-1.300 de internări, în fiecare lună. Am hotărât ca toate serviciile noastre să fie accesibile. Astăzi, serviciile noastre sunt, în continuare, gratuite tuturor pacienților asigurați. Am încercat să arătăm că se poate și altfel, și anume să oferim gratuit servicii de calitate. Consideram că este de datoria noastră să ne respectăm meseria", a declarat dr. Șerban Negru, membru fondator al Asociației Oncohelp.

Conform acestuia, se dorește extinderea spitalului, în următorii cinci ani, prin construirea de noi corpuri de clădire prin care să se poată dubla numărul de paturi și a unui ambulator nou.

În România sunt 24 de aparate de radioterapie funcționale de acest gen, iar norma europeană spune că este necesar câte un aparat la 250.000 de locuitori.

Centrul ar urma să fie dotat cu încă un aparat de radioterapie anul viitor.

În următoarele zile, urmează semnarea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate, prin care pacienții asigurați vor putea beneficia de tratament gratuit. În caz contrar, tratamentul ar costa între 2.000-3.000 de euro pentru fiecare pacient, sume pe care extrem de puțini bolnavi și l-ar putea permite.

Pentru a beneficia de gratuitate, pacienții trebuie să fie asigurați și să aibă trimitere de la medicul de familie. Ei vor fi tratați în regim de spitalizare de zi și continuă (ședințele durează între 10-15 minute, timp de 4-5 săptămâni, în funcție de diagnostic).

În vestul țării se înregistrează, anual, peste 14.000 de noi cazuri de cancer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.3.1
pixel