Universitatea Bucureşti solicită Ministerului Educaţiei să dispună măsurile pentru retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta

Universitatea Bucureşti  a transmis Ministerului Educaţiei o adresă prin care se solicită dispunerea măsurilor necesare în vederea retragerii titlului de doctor în drept acordat lui Victor Ponta în 2003. Demersul Universității vine  ca urmare a notificării făcute de premier.

"Vă transmitem, în anexă, notificarea primită din partea domnului Victor Ponta privind renunţarea la titlul de Doctor în Drept. Vă transmitem, de asemenea, în copie, următoarele documente: dosarul înaintat ministerului în 2003, în vederea acordării titlului de doctor; teza elaborată de domnul Victor Ponta; decizia Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti din data de 17 iulie 2012 privind acuzaţia de plagiat; corespondenţa purtată de Universitatea din Bucureşti, cu comisiile de specialitate ale MEN, în 2012", se arată în documentul semnat de rectorul UB, Mircea Dumitru, şi adresat noului ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Citește și: Victor Ponta renunță la titlul de doctor

În aceeaşi adresă, rectorul UB îl roagă pe ministru, "ţinând seama de decizia Comisiei de Etică şi de poziţia Senatului Universităţii din Bucureşti din 25 iulie 2012", să dispună "măsurile necesare în vederea retragerii titlului de Doctor în Drept acordat domnului Victor Ponta prin Ordinul Ministrului nr. 5663/15.12.2003".

Victor Ponta,  într-un mesaj postat marţi pe Facebook,  scria că a trimis o scrisoare către rectorul UB în care îl notifică asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel