UNITER, îngrijorată de conflictul de la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov

UNITER – UNIUNEA TEATRALĂ DIN ROMÂNIA îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu grava escaladare a situaţiei conflictuale din Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov. Un teatru cu tradiţie, un teatru iubit de public, un teatru care a susţinut ani de zile un festival de valoare, un loc preţuit de artiştii scenei româneşti şi nu numai.

Pornit în urmă cu un an, ca un conflict al managerului de atunci (manager care a demisionat ulterior) cu Primăria din Braşov, ca urmare a sesizării unor nereguli în funcţionarea legăturii dintre cele două instituţii, continuat, apoi, prin sesizările şi protestele pe care actori şi angajaţi ai teatrului le-au făcut în legătură cu ceea ce ei au apreciat ca fiind nereguli (inclusiv în organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de manager), conflictul a căpătat astăzi o formă nemaiîntâlnită care a dus la divizarea şi polarizarea trupei şi a celorlalţi angajaţi, precizează UNITER într-un comunicat de presă. 

Situaţia conflictuală a culminat, în această săptămână, cu luarea unei decizii extreme din partea conducerii interimare a Teatrului „Sică Alexandrescu” (conducere numită în funcţie, în urmă cu o lună, de către Primăria Braşov prin desemnarea ca manager a unei persoane din parte Sindicatului Teatrului) şi anume, desfacerea – prin forţarea limitelor legii – a contractului de muncă a trei angajaţi: doi dintre cei mai valoroşi şi premiaţi actori ai trupei, Maria Gârbovan şi Marius Cordoş, precum şi a contabilei şefe Mariana Hudişteanu, profesionist de necontestat.

"În urmă cu două săptâmâni, când încă nu se ajunsese la o astfel de situaţie, am adresat o scrisoare Primarului Municipiului Braşov, cu propunerea de a găsi, împreună, soluţii profesioniste şi eficiente pentru detensionarea şi deblocarea acestei stări. Propunerea noastră a fost, din păcate, ignorată.

În acest moment, fără precedent, reiterăm propunerea noastră către Primăria Braşov de a media împreună conflictul de la Teatrul „Sică Alexandrescu”.

Totodată, susţinem organizarea, cât mai repede cu putinţă, a unui concurs pregătit temeinic care să aibe ca rezultat aducerea la conducerea instituţiei a unui manager profesionist, pe măsura valorii teatrului", conchide comunicatul citat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel