UNATC, demisii. Laurențiu Damian: Mi-am dat demisia de onoare

Doi membri ai Comisiei de Etică a UNATC, Mircea Ciocâltei şi Mihaela Petre, care ar fi votat împotriva deciziei de a-i fi desfăcut contractul de muncă lectorului universitar Andrei Rus, şi-au înaintat, joi, demisiile din această structură.

De asemenea, și Laurenţiu Damian, preşedintele Senatului UNATC, şi-a dat demisia miercuri din această funcţie.

"E o ruşine ce se întâmplă la UNATC. Mi-am dat demisia de onoare. Andrei Rus şi Andrei Gorzo sunt unii dintre cei mai buni profesori de la noi. Nu ar fi trebuit convocaţi în faţa Comisiei de Etică, contractul de muncă al lui Andrei Rus nu ar fi trebuit desfăcut niciodată", a declarat Laurenţiu Damian.

Pe de altă parte, rectorul UNATC, Adrian Titieni, a precizat că luicrurile nu sunt "așa zugrăvite", urmând ca Senatul instituţiei sa ia decizia dacă va fi sau nu desfăcut contractul de muncă al lui Andrei Rus.

"Este decizia Comisiei de Etică, dânsul (Andrei Rus, n.r.) probabil o să facă contestaţie. Decizia a fost luată pentru că prin mediile de informare online şi prin presă au adus atingere imaginii şcolii", a spus Adrian Titieni, scrie B1.

Când a început conflictul

Conflictul la nivelul UNATC a izbucnit în martie 2015, când redacţia revistei Film Menu, coordonată de criticul de film Andrei Rus, proiect iniţiat şi sprijinit de UNATC şi realizat în proporţie de 90% de studenţi ai facultăţii de film din cadrul universităţii, publica o scrisoare deschisă adresată rectorului Universităţii, Adrian Titieni, în care susţinea că, "în luna iulie a anului 2014, consiliul de administraţie al UNATC - din care fac parte rectorul, cei doi prorectori Laura Baron şi Nicolae Mandea, cei doi decani Sorin Botoşeneanu (Film) şi Paul Chiribuţă (Teatru), preşedintele Senatului, Laurenţiu Damian (care între timp a demisionat din funcţie, n.r.), şi directorul general administrativ, Emil Banea - a hotărât, în absenţa decanului Facultăţii de Film, înjumătăţirea bugetului şi a tirajului revistei Film Menu, fără niciun fel de justificări".

Pe de altă parte, pe 17 martie, conducerea UNATC a precizat că "revista Film Menu NU este în pericol!", adăugând că "niciodată nu s-a pus problema desfiinţării acestei reviste". De asemenea, conducerea UNATC a spus că aşteaptă "scuze public, erori se pot produce oricând şi de către oricine". "Un lucru este cert: nici rectorul Adrian Titieni, nici conducerea universităţii nu au pus vreodată în discuţie suprimarea revistei sub orice formă".

VEZI ȘI: UNATC, scandal. Florin Zamfirescu, replică pentru Andrei Rus

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel