Udrea dezvăluie ce consilieri vrea la Cotroceni. Două nume surpriză

Elena Udrea, candidatul Partidului Mișcarea Populară la alegerile prezidențiale, își dorește să includă în echipa de consilieri pentru Cotroceni oameni care au lucrat cu Traian Băsescu și persoane care au ajutat-o în mandatul de ministru al Dezvoltării și Turismului.

Elena Udrea a declarat într-un interviu pentru Agerpres că se va instala la Cotroceni cu o echipă formată din consilierii "cei mai buni, cei mai onești și cei mai dedicați acestei țări".

"Voi merge cu consilieri, fie că sunt oameni cu care am lucrat când am fost ministru, fie sunt oameni care cunosc politica externă a României, așa cum a gândit-o Traian Băsescu în ultimii 10 ani. Deci voi lua consilieri și de la Administrația Prezidențială din acest moment, voi lua consilieri pe care i-am avut în mandatul meu de ministru. Voi încerca să aduc oameni care sunt recunoscuți pentru competențele lor pe diferite domenii", a spus Elena Udrea.

Udrea, promisiune inedită lui Chirieac: Dacă ajung președinte...

Ea i-a menționat pe actualul consilier prezidențial Iulian Fota, dar și pe Cristian Diaconescu, fost membru al echipei lui Traian Băsescu, în prezent președinte al Fundației Mișcarea Populară. Udrea sugerează că păstrează o relație bună cu Diaconescu, deși cei doi și-au spus replici contondente după ce primul a fost înlăturat din poziția de prezidențiabil al PMP.

"Da, uitați, Cristian Diaconescu ar putea să fie un foarte bun consilier de politică externă. E adevărat că poate fi, la fel de bine, un foarte bun ministru al Afacerilor Externe. Domnul Fota, care este acum la Administrația Prezidențială, este un foarte bun consilier pe politică de securitate. Dau două exemple, de la la Palat, de acum, însă pot fi, sunt foarte multe nume și nu aș vrea să supăr pe nimeni, fiindcă lucrăm cu câțiva specialiști în economie care pot fi viitori consilieri, însă, neavând discuții cu aceștia, nu aș vrea să fie puși în situația de a fi întrebați dacă vor veni sau nu la Cotroceni. Deci sunt oameni pe care îi voi chema în echipa mea pornind de la aceste criterii: dorința de a face ceva concret pentru țară, buna-credință și competența", a spus Udrea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel