Ucraina a tăiat aprovizionarea cu apă a Crimeii

parlament crimeea
parlament crimeea

Ucraina a tăiat aprovizionarea cu apă a peninsulei Crimeea, a anunţat sâmbătă guvernatorul interimar al acestei regiuni realipite în martie la Rusia, Serghei Axeonov.

”Sabotarea din partea Ucrainei legată de limitarea aprovizionării cu apă a republicii de-a lungul canalului Nord-Crimeea nu poate fi descrisă decât o acţiune premeditată împotriva locuitorilor Crimeii”, a declarat el, citat de agenţia oficială Itar-Tass, preluată de AFP.

Mass-media ucrainene au raportat înainte în timpul zilei că autorităţile de la Kiev au închis ecluzele canalului Nord-Crimeea, prin care apa din Nipru ajunge în Crimeea şi care asigură până la 85% din necesarul de apă al peninsulei.

VEZI ȘI: Ucraina interzice intrarea bărbaților ruși în țară

”Crimeea nu va rămâne fără apă. Există planuri de urgenţă. Nu există probleme cu apa potabilă. Producătorii agricoli vor fi despăgubiţi”, a dat totuşi asigurări Axeonov pe contul său de Twitter.

El a adăugat că negocieri sunt în curs cu autorităţile ucrainene pentru a găsi o soluţie, potrivit Itar-Tass.

Crimeea depinde de Ucraina pentru aprovizionarea cu apă şi electricitate, printre altele.

Canalul a fost construit în anii 1961-1971 şi are o lungime de 402,6 kilometri, aminteşte pe de altă parte Vocea Rusiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel