Traian Băsescu, întâlnire-fulger cu Emil Boc la un hotel de cinci stele

Traian Băsescu și Emil Boc au avut o întâlnire-fulger vineri seară. Întrevederea a avut loc la un hotel de lux din Cluj.

Preşedintele Mişcării Populare (MP), Traian Băsescu, şi primarul Clujului, Emil Boc (PNL) s-au întâlnit, vineri seară, la un hotel din Cluj-Napoca. Traian Băsescu s-a cazat la hotelul respectiv, în vederea unor întâlniri pe care le are, sâmbătă, la Cluj, cu membri ai formaţiunii pe care o conduce.

La intrarea în hotel, Emil Boc a refuzat să facă vreo declaraţie, după ce anterior Traian Băsescu le-a răspuns jurnaliştilor că nu are fixată vreo întâlnire cu primarul clujean. De asemenea, Traian Băsescu a negat faptul că ar încerca să-l convingă pe Emil Boc să intre în MP.

La circa o jumătate de oră după ce fostul preşedinte a vorbit cu jurnaliştii, în hotel a intrat Emil Boc, care a fost aşteptat în hol de Traian Băsescu şi de membri ai MP.

Mişcarea Populară are programată, sâmbătă, de la ora 10,00, o întâlnire a CEN al organizaţiei de tineret a formaţiunii, urmată, de la ora 12,00, de Colegiul Naţional al Mişcării Populare, iar de la ora 15,00, de o întâlnire organizatorică zonală

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel